Treceți la conținutul principal

Detectorul



Cum masori limita de suferinta a unui suflet? De ce pentru unul e de ajuns o pala mai puternica de vant sa se destabilizeze si sa pice intr-un abis si pentru altul nu exista transee, obstacole si otravuri suficient de puternice pentru a ii rapune vointa? Cum ajungem sa fim atat de “rataciti” in noi insine? Sa nu ne mai intelegem propriile ganduri si emotii?
Ar fi asa de practic daca ar exista un aparat, cu barometru, care sa ne spuna exact cand trecem in zona de rosu si ar fi bine sa avem grija de noi, sa luam o pauza… ar fi si mai frumos daca ar exista un sistem de operare complex care sa ne dea mura-n gura si dupa o scurta analiza sa ne spuna exact unde este “problema” si eventual sa ne puna la dispozitie un set de 5 potentiale-solutii. Alte butoane care sa declanseze video-uri cu marturii pe care ni le-am facut pe parcursul anilor, in care povestim despre vise si dorinte, in care explicam de ce este frumoasa viata si ce anume iubim cel mai mult, revelatii, dovezi de creativitate etc. Ceva de genul, o pastila motivationala – dar direct de la sursa, de la tine J si… nu in ultimul rand, sa ne punem 2 electrozi pe tample sau sa ne bagam degetul aratator intr-un mic aparat si sa ne schimbam starea de spirit ca printr-o minune in cateva secunde. Sa clipim de cateva ori si sa vedem viata cu alti ochi.
Ar fi frumos daca ar fi asa de simplu... Partea tragi-comica este ca este cu adevarat simplu, e nevoie doar sa ne intoarcem la noi, la sursa, sa intelegem cum am ajuns intr-un anumit punct, ce pasi am facut, ce cale am urmat, ce consecinte s-au aratat, cu ce pret, cum am reactionat…

Am dat de curand peste un tip, Roo Panes si a lui melodie “A Message to Myself” si poate ca nu ar fi rau sa ne scriem un astfel de mesaj intr-un jurnal sau pe o bucata pe hartie pe care sa o avem undeva, in portofel, acasa lipita pe o usa etc si pe care sa il recitim cand ne ratacim.

“Going to get out of here
So many voices fill this place
Society is in my solitude
Oh, find me the corner of this great space
If I'd heard every word
Or read every line upon the shelf
I'd still need a message to myself

A message to myself

Searching for the elements
The roots of a fundamental love
Been reaching out to find my solid ground
Because I've never known peace lest from above
So up in the clear
I'll find the voice that I hold dear
And I'll send a message to myself

A message to myself “ (Roo Panes, “A Message to Myself”)

https://www.youtube.com/watch?v=PGv7rIIi084&list=RDEM16ugPAzJE_ET4PVfjubDfQ&index=10 

sursa foto: http://www.messageinabottlepoetrymagazine.com/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate