Treceți la conținutul principal

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza... 

Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situatie, atitudine, persoana etc. 

Asa se face ca si eu la 31 de ani am invatat sa spun "Nu" si va marturisesc ca a fost un moment absolut minunat. Este adevarat ca acest "Nu" a avut si un pret si anume ranirea cuiva, pierderea unei prietenii, dar am inteles ca si asta e o alegere. Cei care nu inteleg si nu pot accepta un "Nu" raman cu supararea uneori. 

Ca intram in profunzimea acestui proces, prima faza prin care am trecut a fost accea de a constientiza ca am de ales. Apoi, luarea deciziei - nu voi mai face acel lucru, de exemplu. Intr-un final, verbalizarea. Mi-am transmis punctul de vedere intr-un mod cat se poate de neutru, lipsit de sentimentalisme. Toate aceste etape pot fi "controlate" de mine: cand spun, cui spun, cand si cum o spun. Reactia celuilalt poate fi doar presupusa. Asadar, se poate ca omul caruia va adresati sa inteleaga sau nu. Se poate sa reactioneze impulsiv, sa arunce la voi "vina", sa incerce sa va intoarca din drum. Va incurajez sa va mentineti punctul de vedere si sa va fiti fideli. Nu veti regreta. 

Oricat de mare a fost supararea interlocutorului meu (desi nu aceasta a fost intentia mea) i-am cerut scuze daca l-am ranit/o, am inteles faptul ca nu a acceptat punctul meu de vedere si am ramas la decizia luata. Inima mea a fost mai usoara pentru ca stiu ca nu am vrut sa fac nici un rau si mai mult de cat atat, mi-am facut mie un bine si am inteles ca ORICAND POT SPUNE "NU"!

Va urez un sfarsit de saptamana minunat!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate