Treceți la conținutul principal

Si boala este o lectie

Aceasta postare este inspirata de oamenii si intamplarile la care asist in fiecare zi in noua mea profesie. Am sansa sa fiu membru in multe familii, din simplul motiv ca intru in casele lor, le miros mancarea care este gatita in bucatarie, le aud fara sa vreau conversatiile, le vad fotografiile, diplomele sau tablourile de pe pereti, le asist sau ingrijesc bunicul, mama, tatal... Asa devin un membru al familiei care este imbratisat si salutat cu bucurie de fiecare data cand vine "in vizita". 

Ei bine acesta este cazul fericit in care cel care are nevoie de ajutor ramane in sanul familiei, acasa, in acest "cuib" in care este protejat cu iubire, isi pastreaza statutul de bunic/bunica, isi cunoaste fiecare coltisor din casa, se simte in siguranta. Exista insa cazuri in care lucrurile nu evolueaza atat de armonios; frustrarea, oboseala psihica si fizica, constrangerile financiare, vechile povesti nerezolvate din tinerete, subconstientul, toate la un loc dau curs unor cuvinte dureroase pe care le aud in cursul zilei: "lasa ca stiu eu cu cate ai umblat....stai acolo si te chinuie...", "nu te mai suport, pune mana si ridica si tu piciorul ala blestemat"..."termina cu vaicareala ca nu te doare nimic", "ajuta-ma ca daca si eu o sa fiu la pat ce ne facem?!" Solutia finala fiind: te trimit la azil! Rostirea acestui cuvant produce marirea pupilelor si o respiratie accelerata celor care inca mai inteleg, gandesc si doar fizic sunt dependenti de ajutorul altora. Stiu ca este "ultima statie", se simt respinsi, alungati din cuib, nedoriti. Pentru cei in stadiu avansat de dementa, acest cuvant nu produce nici o reactie, poate doar daca te uiti adanc in ochii lor vezi ca acest Purgatoriu nu mai are nici un sens pentru ei, se simt pierduti.

Asa se face ca primesc gratis din jurul meu in fiecare zi minunate povesti si lectii de viata care ma pun pe ganduri si ma incurajeaza sa va urez: traiti frumos, acum - in aceasta clipa de eternitate, nu lasati frustrarile si vechile probleme/povesti sa se umple de praf pana la batranete ca sa aveti ce sa le urlati partenerului cand nu o sa mai fiti/ (sau nu o sa mai fie el) in stare sa va imbracati singuri si invatati din lectiile/experientele pe care le primiti - si boala este o lectie.

cu drag,
Miruna 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate