Treceți la conținutul principal
M-am tot gandit la momente speciale. Cum ajungem sa le dam titlul de momente speciale? Ce le face pe altele mai putin speciale?
Si eu ma regasesc de multe ori in aceasta situatie in care impart viata in momente speciale si momente mai putin speciale. Cred ca in ambele situatii, si cand atribuim si cand luam acest atribut multor momente din viata noastra, noi decidem.
Ce am invatat insa este ca orice zi poate avea momentele ei speciale. Depinde doar de noi cum vrem sa traim fiecare zi. Este drept ca poate nu vor avea toate surle si trambite, torturi si artificii, rochii de seara sau bijuterii, lacrimi de bucurie sau un apus pe o plaja exotica. Pentru mine, faptul ca pot petrece momente frumoase alaturi de sotul meu, chiar daca nu sarbatorim ceva anume, este un prim pas in a transforma acea zi intr-o zi speciala. Apoi tot ce tine de familie, o zi in care am sansa sa imi vad bunica in viata sau in care pot sa ma bucur de minunatiile pe care ni le ofera natura sau oamenii cu care interactionez si care se deschid in fata mea reprezinta motive in plus sa consider acea zi speciala.
De curand am avut sansa sa traiesc alaturi de un cuplu drag un moment special din viata lor, devenit special si pentru mine, pentru ei trait din rolul protagonistilor, pentru mine din cel al fotografului. A fost o experienta extraordinar de intensa si pentru mine si ma voi gandi mereu la acea zi ca fiind una speciala :)
Ca sa revin la intrebarea cu care am inceput aceasta postare, va incurajez sa traiti fiecare zi ca pe un moment special! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

numa' mama stie....

Au trecut 7 saptamani de cand in viata noastra a aparut Vlad. In tot acest timp in care nici o zi nu este la fel cu cealalta, lucrurile schimbandu-se de la o ora la alta (de fapt cred ca sunt minute sau secunde) de la plansete la rasete, de la relaxare la colici, de la somn la nesomn, de la implinire la neputinta. Nu de putin ori, acest omulet de circa 5 kg a facut KO doi adulti care impreuna cantaresc 140 kg - sotul poarta mare parte din greutate :D La finalul zilei, care de cand sunt parinte, asta inseamna ora 19.00 max 20.00, ma tarasc spre pat, sperand sa prind avans in fata micutului si sa dorm cateva ore neintrerupte. Si ghici ce, ma bucur ca a inchis ochii si pare ca doarme, fac febra musculara incercand sa ma ridic de langa el fara sa simta si pe el il si vad cum face doi ochi maaaaaaaaaariiii care ma privesc pana in adancul sufletului si imi confirma faptul ca NU o sa dorm : ) Impartasesc cu voi cateva lectii invatate de cand sunt mama: • Am mult mai m...
Asa cum povesteam zilele trecute am ajuns intr-un moment zero; am o foaie alba si pot desena ce vreau eu! Daca de multe ori as fi fost overqualified pentru un anumit job sau nu as fi putut sa imi acopar cheltuielile lunare dintr-un job dragut de genul patiser sau bibliotecara, acum nu mai am nici o scuza. Merg intr-un loc in care imi pot creiona o noua identitate, pot da viata unor proiecte pe care nu le-am dezvoltat inca si tot asa.  Toate bune si frumoase dar... CE ANUME VREAU SA FAC?!!  Cei care ma cunosc de mai mult timp stiu ca sunt o persoana foarte organizata si care se impaca foarte bine cu creionul si hartia. Cele mai importante decizii asa le-am luat pana acum. Se ia o foaie de hartie, se imparte in 2 si se scriu avantajele si dezavantajele. Am aplicat aceasta metoda in alegerea facultatii, profesiei, locului de munca, iubire sau cumpararea diverselor obiecte.  Intre timp, o persoana draga, Laura Martin, mi-a daruit un instrument foarte util (articolul ...

Este excelenta un produs al competitivitatii?

S-au implinit 13 ani de la debutul meu in lumea celor care scriu J Un numar care mi-a purtat noroc in aceasta lume a literelor. Marturisesc ca am fost foarte surprinsa la citirea primelor mele texte publicate in VLASTARUL, revista liceului „Spiru Haret“. Am recunoscut cu greu aceasta Miruna-Ioana Nicolae. Mi-am amintit unul dintre textele publicate ca prin vis si m-am felicitat in sinea mea pentru creativitate, insa altele, „poemele in proza“ erau de fapt o avalansa de adjective pesimiste, virgule peste virgule, insiruiri de sentimente pesimiste; parea totul scris de un Emo Kid : ) Poate chiar eram un Emo Kid la vremea respectiva si nu imi amintesc exact. Curioasa ce s-a mai intamplat cu aceasta revista am aflat cu ajutorul lui Google ca in iunie 2014 revista "Vlastarul" a castigat Titlul de Laureat la Concursul National de reviste scolare si ca primul numar a aparut la 25 Decembrie 1923.  Revenind, imi place sa citesc din cand in cand total intamplator fragmente...