Treceți la conținutul principal
Astazi am dat total (ne)intamplator peste o poveste care se potrivea la fix cu gandurile mele. Dr. Jill Bolte Taylor - profesor universitar, neuroanatomist de succes, specialista a carei principala preocupare a fost creierul uman si care la varsta de 37 de ani a suferit un atac cerebral. Intreaga emisfera stanga a creierului nu a mai functionat. Adica cam tot ce inseamna actionat, calculat, memorat, vorbit si asa mai departe. A fost perfect constienta in tot acest timp, stie tot ce s-a intamplat clipa de clipa si a trait cu aceasta ocazie, in aceasta liniste totala, pacea interioara. 

Nu mai stia nimic din ce a trait pana atunci, nu mai era profesoara si neuroanatomist, nu mai avea perceptii, emotii si sentimente fata de nimic. Era UN ALT OM! Si-a luat ramas bun de la vechea EA si a inceput a doua viata. Intrebata daca regreta ce a trait si modul in care i s-a schimbat viata post acel atac cerebral a raspuns: as alege sa trec din nou prin asta pentru aceasta experienta, pentru aceasta noua persoana pe care am descoperit-o in mine si nou sens al vietii. A scris o carte pe care abia astept sa o comand si citesc iar povestea ei o puteti asculta aici: http://www.ted.com/talks/jill_bolte_taylor_s_powerful_stroke_of_insight

Zilele acestea m-am tot gandit si eu si am tot adus si eu vorba despre vechea EU si de fiecare data cand vreau sa ma despart de ea imi vine greu. Poate este tot mai greu cu cat devine mai evident noul drum pe care o iau si noua viata pe care am ales-o pentru mine. Parca suntem in gara si trenul pleaca din clipa in clipa si totusi ne mai da un ragaz sa ne spunem Adio, sa ne mai sarutam o data si sa ne uram doar de bine! Cat de curand o sa plece trenul din gara si ma voi apleca cu aceeasi dedicare ca si pana acum unei noi profesii, unei noi materii, unor noi provocari. Chiar si asa o sa imi iau de fiecare data cand simt nevoia timp sa ma regadesc la EA. Cred ca toti avem la un moment dat nevoie de timp pentru noi. Cred ca de multe ori uitam cine suntem. Ce ne dorim. Ne scufundam in celalalt, ceilalti de langa noi si uitam de noi, cum ar zice Elisabeth Gilbert. Avem nevoie de un impuls sa ne redresam cand uitam de noi insine si de intelegere din jur cand nu ne este usor sa ne despartim de cei ce am fost candva. Avem nevoie de aceeasi rabdare cand vrem sa ii primim in viata noastra pe cei care suntem ACUM.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lose Your Job, Find Yourself! - " Dream big - Call it a "blue sky" moment : Make a list of everywhere you'd wa nt to work. Regardless of pre-requisites, catalog the gigs that would "make your heart sing "___http://www.fastcompany.com/3005920/3-steps-getting-awesome-getting-canned Mi-a atras atentia si pentru ca eu insami sunt intr - o reorientare profesionala la cateva sute de grade :)) dar am constatat ca este mai potrivita o insiruire de incercari si aleger i decat blocajul intr -un loc/pos t.
Este pentru prima data cand traiesc intr-un oras in care am tot felul de experiente cu natura :))) Dimineata, pe la 5 asa cand unii dintre noi pornim deja catre job, in majoritatea zilelor, luna este maaaaaare si frumoasa; intr-o dimineata am fost intampinata de o brascuta care sarea pe trotuar, in alta de un iepure care trecea strada, uneori cand imi pregatesc ceaiul vad din bucatarie veverite care se catara in copaci... Apoi in apropierea jobului este un raulet pe care mai vezi din cand in cand plutind o rata :)) Apoi toti copacii astia care parca au explodat!!!!! flori albe, roz, rosii, magnolii, flori de primavara.... Am momente mai ales cand conduc catre o anumita parte a orasului, renumita pentru zona verde, cand simt ca ma ia valul si poate pierd volanul furata la propriu de peisaj!!! :)) Iar mai nou am trait experienta gradinaritului! am plantat flori, capsuni, am tuns pentru prima data iarba si ... in general am udat tot ce se poate uda chiar si cand nu e nevoie :)) Atentie! F
In ultima vreme am parte de tot felul de surprize placute. De fapt, nu este o surpriza faptul ca am parte de surprize, chiar mi-am dorit acest lucru : ) Aseara cand asteptam autobuzul, m-am trezit in fata ochilor cu un autobuz condus de insusi Mos Craciun, vesel si tanar, iar autobuzul sau era foarte frumos decorat: luminite albastre, beteala in jurul barelor, jucarii prinse cu funde de scaune, globuri imprastiate peste tot, muzica si muuulta energie pozitiva si doua Craciunite (nu genul acela sexi de Craciunita, ci stilul Doamna Craciunita) care strangeau bani pentru nu stiu ce.  A fost interesant sa observ reactia oamenilor care se urcau in acest autobuz magic, care ne purta in lumea recunostintei si a bunatatii! Absolut toti au calatorit cu zambetul pe buze si au fost surprinsi intr-un mod placut si … au donat. PS: De incercat (e verificata si de mine : )) : La finalul unei zile vizualizati cum anume s-a desfasurat ziua. Dupa ce parcurgeti tot filmul si retraiti ziua avet