Astazi in timp ce traversam o strada mi-am dat seama ca poate a venit timpul sa mai spun una alta despre cum vad viata. Pe langa faptul ca zi de zi imi dau  seama ca relatia cu sotul meu este una foarteeeeee normala si armonioasa, perceptia mea fata de bani s-a schimbat complet - da, sunt foarte importanti, ii iubim, sa ii avem cu totii, insa nu-s totul :) si imbratisarile, planurile, plimbarile, experientele, amintirile, emotiile noastre nu pot fi cumparate. Sunt mult mai ''atenta'' sau ''chibzuita'', cine stie, pate s-a luat e la austrieci...

Nu in ultimul rand, uneori viata merge in fata noastra si parca o si vad cum ne aseaza caramizi, una cat una, pe care sa calcam, sa ne traim experientele si sa ne invatam lectiile. Ea, umila. Noi plini de orgoliu. Tocmai de aceea nici nu o vedem si nu ii intelegem experientele pe care ni le scoate in cale. Din fericire, cu practica si antrenament incepem sa percepem, sa vedem ca printr-o ceata ce vrea sa ne comunice.  

Astazi mergeam cu masina si la un moment dat mergeam constant, prindeam verde... tot inainte si la radio era o melodie foarte inspirationala si m-am simtit atat de prezenta in acel moment incat mi-a venit sa plang de bucurie. Unii vor spune ca am probleme hormonale, dar eu stiu ca este o stare naturala si normala.

Ieri radeam cu sotul meu ca imi doresc ca ai mei copii sa se uite la Blow ca la un film inspirational din care sa invete ce este important in viata. Parinti/Familie este o alta tema pe care incep sa o schitez si sa imi dau cu parerea despre cum as face anumite lucruri. Este prima data cand imi articulez opinii despre cum mi-as educa copiii momentan in teorie, o sa vedem mai incolo cum o sa fie cu practica.

Una peste alta viata e frumoasa, chiar daca in Graz nu avem inca zapada...