Treceți la conținutul principal

Fiecare pagina din carte este ca o alergare in pielea goala prin Piata Universitatii


In 2011 ii inmanam premiul pentru Cel mai bun jurnalist de HR al anului 2010, in cadrul Galei Business-Edu Awards. Numele “Miruna Nicolae” se regasea sub numeroase articole din publicatii de business romanesti de marca.Trei ani mai tarziu drumurile noastre se intersecteaza din nou. La lansarea primei sale carti, “Fericirea de dupa granita”. Jurnalistul din ea a decis ca e timpul sa o lase sa onoreze dragostea pentru scris si in alt mod. Unul mai personal. Atat de personal incat Miruna l-a descris ca pe “o alergare in pielea goala prin Piata Universitatii”.
Cartea pe care a scris-o, insa, nu a reprezentat singurul motiv pentru care povestea ei se afla astazi printre intervurile cu oameni minunati si drumurile lor care inspira. In acesti 3 ani viata Mirunei s-a schimbat total: de la tara de domiciliu, profesie sau statut civil (acum este doamna Miruna Roman), pana la stil de viata, viziune, sau vise. Am putea spune ca drumul sau s-a intors la 180°, in directia potrivita. Iar fericirea cu care Miruna povesteste despre toate acestea este atat de molipsitoare incat merita impartasita. Asadar am devenit si noi, cu buna stiinta, Mesageri ai proiectului ei care, speram, sa ajunga cat mai departe:

Luiza Pirvulescu: Cum iti place sa te prezinti? Cum te-ai descrie in cateva fraze pentru cei care nu te cunosc?
Miruna Roman: Depinde pentru care public ma prezint. De exemplu, cand ma aflu in Austria incep tot timpul cu ceva de genul acesta: “Ma numesc Miruna Roman. Am 29 de ani, sunt casatorita si traiesc in Graz de aproximativ doi ani. Invat limba germana si lucrez in domenii diferite fata de cel in care am studiat, insa acest lucru nu ma opreste sa fiu fericita. Am invatat sa o iau de la capat, sa ma bucur de fiecare reusita si consider emigrarea o experienta extraordinara, din care putem afla foarte multe lucruri despre noi insine.” Pentru cei din Romania, insa, sunt aceeasi Miruna Nicolae. :-)

L.P.: Daca ar fi sa alegi cele mai importante momente din “drumul tau”, in orice ordine cronologica vrei, care ar fi acestea?
M.R.: Cred ca acestea ar fi altele in functie de perioada in care ma intrebi. Imi si imaginam ce as fi raspuns in urma cu trei ani la aceasta intrebare: CARIERAJ Astazi, fiind pe acest drum, pot spune ca principalele momente din viata mea au fost:
Cand am ales sa fiu sincera fata de mine
Cand am ales sa ma initiez in Reiki
Cand am ales sa fiu fericita indiferent ce…..
Cand am ales sa emigrez in Austria
Cand am ales sa traiesc alaturi de sotul meu

L.P.: Cu ce ocazie din nou in Romania?
M.R.: Cu ocazia finalizarii primului meu proiect literar, Fericirea de dupa granita. In ultima vreme, mi-a placut sa ii Carte Fericirea de dupa granitaspun manifest, chiar daca nu are un mesaj politic. Este un manifest pentru descoperirea fericirii, fie ca se afla peste granite terestre sau doar interioare, personale. Mi-am dorit de foarte mult timp sa scriu o carte, dar a fost undeva pe lista, alaturi de alte proiecte. Exista doar momente potrivite. Se pare ca si pentru acest vis a existat un moment potrivit, mai exact cu cateva zile inainte de nunta am inceput sa scriu intens si am pus bazele echipei formate din Mihaela Gheata si Sorin Florea. Imi amintesc ca am intrebat-o pe Mihaela pe Facebook daca este de acord sa fie editorul meu si a acceptat. Sorin a fost de asemenea motivat sa isi aduca aportul creativ pe partea grafica. Una peste alta, desi toti avem experienta in presa si publicitate, crearea unei carti era ceva nou si inedit pentru echipa in egala masura. Au fost si momente tensionate. Acum rasuflam usurati, insa a fost o experienta din care am invatat toti mult despre noi insine. Deja glumim ca pentru urmatoarea suntem antrenati.

L.P.: De ce il numesti “proiect” si nu “carte”?
M.R.: Am sentimentul ca este inceputul unui proiect care poate cuprinde mai mult. Mi-ar face placere sa public alaturi de sotul meu sub titlul Fericirea de dupa granita un album foto in care sa captam ideea fericirii, fie ea surprinsa in Austria sau Romania sau peste cu totul alte granite. De asemenea cred ca pot sa colaborez si cu alti oameni talentati pe care i-am cunoscut in Romania sau cu care am colaborat. Mi-ar placea sa organizam ateliere de dezvoltare personala. Cu cat citesc mai mult literatura specializata, intalnesc practicieni sau particip la evenimente la care se discuta despre rostul si misiunea fiecaruia ma deschid catre acest Univers si imi dau seama cat de limitat am trait multi ani si ca nu mi-am depasit granitele mele ca om. Atunci imi dau seama ca poate mai sunt foarte multi in aceasta situatie si mi-ar placea sa ii ajut sa isi depaseasca granitele.


L.P.: Ce-a fost mai intai in “proiectul tau”: titlul sau ideea?
M.R.: Ideea. La scurt timp, intr-un moment de inspiratie a aparut si titlul. Am simtit ca este cel mai potrivit si de atunci nu am mai incercat variatii pe aceeasi tema. Imi place foarte mult titlul si ma felicit pentru ca am avut curajul sa il fac cunoscut.


Miruna NicolaeL.P.: Ce inseamna pentru tine “fericire” si cand ai simtit ca ai gasit-o “peste granita”? 
M.R.: Pentru mine fericirea este o stare pe care o traiesc fara un motiv anume. Simplul fapt ca exist este un motiv sa fiu fericita. Marturisesc la un moment dat in carte despre  momentul in care am fost pentru prima data cu adevarat fericita. Eram in Romania, in parcul Herastrau, la Groapa de cultura. Asadar, nu este nevoie sa te duci pana la Paris sa bei sampanie scumpa ca sa te simti fericit. Granita mea interioara a fost depasita inca pe pamant romanesc. Drumul parcurs insa si efortul depus pentru a ajunge la starea respectiva se poate traduce (exagerand :-) ) cu o calatorie pe jos pana la Paris.


L.P.: Cum a aparut dorinta de schimbare? De ce Austria?
M.R.: Asa cum am scris si in Fericirea de peste granita alegerea mea a venit intr-un moment in care mi-am dat seama ca nu sunt cu adevarat fericita, ca am nevoie de o schimbare si ca imi doresc sa am familia unita. Parintii mei au emigrat in Austria in urma cu mai mult de 22 de ani, iar eu am tot amanat momentul pana in urma cu doi ani. Asadar, Miruna Nicolaetara fusese deja aleasa de tatal meu. S-a dovedit a fi potrivita si pentru mine, am reusit sa invat limba destul de repede si orasul in care traiesc, Graz, este unul dintre cele mai frumoase din Austria. Pot spune acum ca mi se potriveste mult mai bine decat Bucurestiul, atat ca suprafata, cat si ca arhitectura si stil de viata. Este un oras universitar, plin cu studenti pe tot parcursul anului, de biciclisti, iar populatia este foarte pestrita. In tramvai ai sansa sa auzi la diversi pasageri cel putin cinci limbi straine. 

L.P.: Pornind de la titlu si de la circumstantele din viata ta, te-ai gandit ca poate vor fi voci care te vor acuza ca “instigi” la emigrare si ca ai ales sa fugi pentru ca n-ai avut curajul sa iti gasesti fericirea si in Romania?
M.R.: Granitele despre care vorbesc sunt mai degraba interioare, ni le trasam tot timpul singuri in viata sub forma limitarilor sau prejudecatilor. Faptul ca in cazul meu s-a suprapus si emigrarea, iar locul in care traiesc ma ajuta sa fiu mai fericita consider ca este o intamplare fericita.

L.P.: Daca ar fi sa ii “reprosezi” ceva Romaniei, care ar fi acel/acele lucruri?
M.R.: Eu imi iubesc foarte mult tara de origine. Ma bucur foarte tare ca am plecat tarziu din tara si ca am avut timp sa imi strang un bagaj de valori si experiente personale si profesionale traite in Romania. Revin cu drag de fiecare data sa imi revad prietenii si plec la fel de ravasita de fiecare data cand interactionez cu institutii, birocratie, autoritati s.a.m.d. Daca ar fi totusi cazul sa ii reprosez ceva, acum cand vad lucrurile intr-un mod obiectiv, ar fi lipsa de constanta in actiuni. Noi, romanii parem debusolati si resemnati de ce se intampla in tara. De exemplu, eu am trait in Austria socul normalitatii, ma refer mai ales la aspecte legate de legislatia muncii, al 13-lea salariu, asigurarea de sanatate si in general drepturi. In Romania am asteptat doar de cateva ori sa imi intre banii de salariu. Eu am fost oricum norocoasa sa lucrez cu firme care si-au respectat angajamentele, insa am prieteni apropiati care nu si-au luat salariul 3,4 luni si care au continuat sa mearga la lucru.
Miruna NicolaeL.P.: Pe 26 octombrie a avut loc lansarea cartii tale. Cum a fost ea primita de cei prezenti?
M.R.: Am organizat o intalnire restransa la care au participat prieteni foarte apropiati, fosti colegi de lucru, sefi si colaboratori din perioada in care am activat ca jurnalist sau PR. Am fost placut impresionata sa constat ca ninsoarea nu mi-a tinut acasa sub patura chiar toti invitatii. Per total atmosfera a fost foarte placuta, aproape ca aveam sentimentul ca a venit Craciunul. Invitatii au remarcat in primul rand grafica realizata de Sorin Florea. I-am zarit pe cativa dintre ei cum citeau relaxati in hamacele cafenelei Tete a Tete si ulterior mi-au spus ca le-a placut modul direct si natural in care am povestit experientele traite. Cartile s-au evaporat rapid, toti invitatii primind cadou cate un exemplar cu autograf. Acum urmeaza ca toti cei care au primit cartea sa imi spuna daca accepta statutul de Mesager. Intentionez sa public pe pagina de promovare a proiectului (http://wordofmouthcommunication.blogspot.ro/) o lista de mesageri, persoane deschise sa imprumute cartea. Imi place foarte mult ideea ca se poate naste o interactiune intre oameni in acest fel.
Am dorit sa gasesc un mod inedit de promovare al acestui proiect. Fiind un proiect personal, care a plecat de la ideea Miruna Nicolaeimpartasirii de informatie si de experienta personala, am ales sa ajunga la cei apropiati intr-o prima faza si la cei pregatiti sa il primeasca intr-o etapa ulterioara. Personal consider ca tirajul ales a fost in armonie atat cu publicul vizat de mine, cat si cu natura. Mi-am amintit cat de frumos este sa imprumuti, sa impartasesti o carte cu cineva si sincer imi doresc ca si acest proiect sa circule liber printre oameni. Decat sa imi stiu cartile uitate undeva printr-un depozit sau raft de librarie, prefer sa le stiu vii, in bibliotecile prietenilor mei, imprumutate sau trimise peste granite.

L.P.: Nu ti-a fost teama sa iti deschizi sufletul si sa stai, aproape goala, cum se spune, in fata celor care iti vor citi cartea?
M.R.: Fiecare pagina din aceasta carte este ca o alergare in pielea goala prin Piata Universitatii. Nu mi-a fost teama sa ma deschid pentru ca acum mi-am asumat cine sunt.

L.P.: Care este visul tau secret legat de acest proiect? Cum ai vrea sa il vezi, ca “mama” crescand?
M.R.: Sa ajunga la oameni la momentul potrivit si sa le dea speranta. Sa fie o dovada care sa ii motiveze indeajuns sa isi gaseasca sinele si fericirea.

L.P.: Cum s-a nascut dragostea pentru scris si cum a intrat jurnalismul in viata ta?
M.R.: Dragostea mea pentru scris s-a nascut cand eram foarte mica. Intr-un alt capitol din Fericirea de peste granite povestesc cat de incantata am fost cand am invatat sa scriu la scoala si de cum am pastrat scrisul ca o constanta in viata mea de atunci. Am ales jurnalismul fara sa ma gandesc prea mult. Am stiu ca imi doresc sa lucrez doar in presa scrisa si am reusit sa am un bagaj de experiente foarte variate pe parcursul a circa 5-6 ani.  Sunt foarte mandra cand ma uit in urma la perioada in care am lucrat in presa. Poate printre cele mai dragi amintiri se numara perioada in care am facut parte din echipa Jurnalului National, lansarea revistei HR Manager pe piata si timpul cat am coordonat-o si nu in ultimul rand momentul in care am fost premiata de Business-Edu si comunitatea managerilor de resurse umane cu Miruna Nicolaedistinctia Jurnalistul de HR al anului 2010. Chiar daca traiesc in alta tara si nu pot profesa ca jurnalist, ma simt inca foarte legata de acest domeniu si am continuat sa scriu, mai mult ca un demers personal, scriu de placere pe blogul meu, iar de curand am reusit sa finalizez cu succes acest prim proiect literar tiparit.

L.P.: Cum ai descrie anii tai de “jurnalist cu carte de munca”? :-) Despre ce scriai? Despre ce ti-ar fi placut sa scrii? Ce au insemnat acest ani in viata ta?
M.R.: Am inceput prin a scrie despre cultura. Aveam 19-20 de ani si mi s-a potrivit ca o manusa redactia Cultura/Mass-Media a Jurnalului National. Am participat la foarte multe evenimente culturale, concerte, festivaluri si imi amintesc cat de usor treceam de toate usile si portile cu legitimatia de reporter. Am invatat efectiv de la zero un nou domeniu, cel de business, insa in cazul revistelor Cariere si HR Manager din perspectiva umana si mai putin a cifrelor: people management, managementul resurselor umane, cultura organizationala, leadership erau mereu pe agenda noastra de subiecte. Mi-a facut placere sa scriu despre toate aceste subiecte si m-am imbogatit foarte mult prin tot ce am intalnit in acesti ani de jurnalism. Am luat contact cu persoane care m-au inspirat si de la care am invatat foarte mult, ma refer atat la interlocutori, cat si la colegi sau coordonatori.
Miruna NicolaeL.P.: Crezi ca esti si ai fost dintotdeauna un jurnalist care a devenit si scriitor, sau un scriitor care mai intai a facut jurnalism? :-)
M.R.: Cred ca am fost si raman un om care a scris si scrie cu drag si de drag.

L.P.: Ce inseamna, de fapt, scrisul pentru tine?
M.R.: Scrisul face parte din viata mea. In unele zile mai mult, in altele mai putin, insa este o constanta. In timp, scrisul s-a dovedit in cazul meu si o forma eficienta de terapie. Am scris atat despre experientele pozitive, cat si despre cele negative, am dat putere cuvintelor, mi-am facut ordine in ganduri. Inclusiv aceasta carte este pentru mine o dovada ca m-am vindecat de anumite rani.

L.P.: Crezi ca a fost vorba de destin in modul in care s-au asezat lucrurile in viata ta?
M.R.: Acum stiu ca a fost vorba de alegeri.


L.P.: Ce faci in prezent? Cum arata viata ta”acum”?
M.R.: Am renuntat la cel mai recent job in septembrie. Lucram intr-un magazin H&M ca vanzatoare. In prezent ma pregatesc pentru un program de invatare de aproximativ de un an, un curs in domeniul sanatatii. Intre timp continui sa merg la un curs de limba germana si sa raman informata si in pas cu tot ce tine de dezvoltare personala, autori, carti, terapii si noi Miruna Nicolaemetode. Construiesc zi de zi prin tot ce fac aici, fie ca reusesc sa rezolv singura anumite lucruri administrative sau ca intalnesc o persoana care imi ofera o informatie utila. Ma bucur de viata alaturi de familia mea, mama si bunica, si de noua mea viata de familie alaturi de sotul meu. Ne sustinem reciproc visele iar viata mea de acum este mult mai linistita; poate pentru ca am invatat sa traiesc in tihna.

L.P.: Cum te simti “in fata” intrebarilor, si nu “in spatele” lor? :-)

M.R.: Sincer, foarte bine. Dupa atatea intrebari gandite si adresate altora, parca nici nu imi vine sa cred ca este randul meu sa fiu intrebata. Mi-a placut sa ma las surprinsa de intrebari. :-)

L.P.: Spune-mi, te rog, la final, pasajul/pasajele preferat/e din carte care simti ca reprezinta esenta ta, a drumului tau de pana acum si a intregii carti.
M.R.: Odată demarat procesul de schimbare mi-am imaginat cum îndepărtez zi de zi straturi de pe mine sperând că într-o zi o să ajung la adevăr. Cu fiecare zi cu care mă înțelegeam mai bine, îmi veneau în minte amintiri și întâmplări din trecut, dar le găseam alt sens și altă semnificație și astfel mă împăcam cu ele și mă iubeam mai mult. Mi-am spus de atâtea ori asta până când am emanat iubire prin toți porii și am început să primesc toată iubirea pe care mi-am dăruit-o mie însămi. Acum, încep fiecare zi mulțumind pentru că mă aflu aici. Pur și simplu știu în interiorul meu că ceea ce se întâmplă este cel mai bine pentru mine. Apoi m-am gândit la cel pe care-l vreau lângă mine. M-am uitat în trecut și mi-am analizat alegerile. Care au fost experiențele care mi-au adus bucurie și care au fost cele care m-au rănit. Am trecut cu răbdare prin toate relațiile și am înțeles în sfârșit că eu am fost cea care a stat, a acceptat, a suferit. Nu cel de lângă este vinovatul, ci eu, că mi-am găsit o mulțime de scuze pentru a rămâne în situația respectivă. Odată ce întelegeți acest lucru, brusc dispare furia față de celălalt, indiferent ce anume ar fi făcut.

INTERVIU ACORDAT: www.learningnetwork.ro
Autor: Luiza Pirvulescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Maternitate