Treceți la conținutul principal
De cateva zile mi s-a limpezit in minte o idee, de fapt o realitate. Asa cum am mai scris pe blog, pentru mine experienta "strainatatii" a fost prima si cine stie, poate ca nu e ultima :)))  Cochetam cu ideea sa ne petrecem batranetea intr-un loc exotic, doi pensionari cu pielea lasata la plaja in Thailanda :)))... Revenind la lucruri serioase, nu stiu daca asa se manifesta la toata lumea, insa la mine reactia fata de poporul, tara, locul in care am venit ca un "strain" a fost extrem de violenta (mental, nu si fizic, poate putin verbal :)))) Poate ca este o reactie normala, poate ca este o rupere dureroasa de locul tau natal, poate ca te frustreaza faptul ca nu te cheama ca pe ei, ca nu vorbesti ca ei, ca nu esti de-al lor... sau poate e pur si simplu iesirea din zona de confort! A durat mult si acum imi amintesc si zimbesc ironic. Imi amintesc ca nu suportam nici macar muzica locala la radio sa o aud in germana, nu citeam ziarul, nu deschideam televizorul, nu vroiam sa stau intre prietenii iubitului meu, nu, nu , nu , nu... 
Ma sensibilizam la toate glumelele despre "straini", credeam ca tot ce gresesc la job sau se intampla in jur este DESIGUR PENTRU CA SUNT ROMANCA! si tot asa... 

Important e ca din nu stiu ce motive lucrurile se limpezesc la un moment dat. Poate pentru ca te simti/chiar esti mai integrat, mai sigur pe tine. Poate pentru ca incepi sa culegi roadele muncii. Poate pentru ca iti dai seama ca pana la urma suntem toti egali si da, tu ai venit in tara lor si da, mi se pare normal sa joci dupa noile reguli. Poate pentru ca iti dai seama cat de mult ti s-a schimbat viata in bine si merita pretul "strainatatii"... 
Ieri a venit la mine in magazin o tipa negresa. Eu eram intoarsa la niste rafturi, faceam ceva pe acolo si mi-a zis direct: "Imi caut un job de vara", fara salut, nimic. Avea o bucurie si timiditate in acelasi timp cand m-a intrebat si i-am explicat ca nu avem voie sa primim Cvuri in magazin si ca totul se rezolva pe siteul oficial etc. M-am gandit apoi ca mie poate pentru ca sunt alba si "ma ajuta fata" mi s-au oferit de un milion de mai multe ori sanse decat ei si iata lucrez la H&M. Poate nu. Poate si mie mi s-au dat la fel de multe sanse ca si ei. Cine stie... Poate e doar in capul meu. Daca l-as intreba pe iubitul meu acum ar zice sigur ca multi ca ea primesc un milion de ori mai multe sanse decat mine doar pentru ca care vin dintr-o tara in care e razboi si sunt azilanti.

Am simtit nevoia sa vorbesc despre acest sentiment poate pentru ca stiu ca am in Romania prieteni care cocheteaza cu ideea, poate pentru ca sunt mandra si fericita ca am reusit sa trec peste o mica bariera. Chiar ieri vorbeam cu mama mea despre faptul ca ma pregatesc sa vin in tara in august si sa rezolv niste birocratie si ca am uitat de cand sunt aici cum este sa platesti ceva la o coada si multe alte chestii de genul asta... Da, acesta e pretul pe care il platim ca sa putem avea o calitate a vietii mai buna. Sincer, cu aceasta afirmatie nu sunt 100% de acord pentru ca acum stiu ce inseamna sa ai alaturi familia si oamenii dragi si sa fie de ajuns, indiferent unde te gasesti pe glob sau in ce conditii traiesti... Pentru ca pana la urma, am ajuns sa citez din Pharrell :))) important e sa:
Clap along if you feel like a room without a roof
Because I'm happy
Clap along if you feel like happiness is the truth
Because I'm happy
Clap along if you know what happiness is to you
Because I'm happy
Clap along if you feel like that's what you wanna do


 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Maternitate