Treceți la conținutul principal
Ei bine dupa postarea de ieri seara am primit feedback cum ca e cam trista si m-am gandit sa imprtasesc ceva mai vesel si mai trist intr-o oarecare masura. Astazi dimineata la micul dejun am discutat lucruri foarte serioase cu iubitul meu, poate prea serioase pentru o zi libera, in care in Graz miroase a primavara si pasarelele canta la fereastra, desi e IANUARIE! :)))) Dar cine sunt eu ca sa stabilesc cand ninge si cand vine primavara... Mi se par eca ne tampim, pe scurt. Da, noi oamenii. E paradoxal. Dar se pare ca, cu cat avem acces la informatie si avem sansa sa invatam atat de mult, sa citim, sa ascultam, sa vedem, sa vizitam, sa calatorim, cu atat stam lipiti de televizor si mancam cu lingurinta continutul livrat, cu atat suntem mai plictisiti si lipsiti de chef, vitalitate, motivatie... Ma uit in magazin la pustoaice de 13, 14, 17 ani si citesc de chipul lor plistiseala... Poate ca eu la 28 ai mei uit ca am fost si eu candva pustoaica si tot ce imi doream atunci probabil (sincera sa fiu nu imi amintesc prea bine) era sa imi pot cumpara toate hainutele din toate magazinele, sa ma combin cu tipul ala misto din clasa X si tot asa... 

Insa ma uit mai departe si la cei de varsta mea si daca nu ar fi facebook probabil ca ar fi gasiti undeva sufocati intr-un colt fara aer, sau data nu ar fi net cine stie ce ar face cu un obiect ascutit, ma uit la cupluri care stau la aceeasi masa fiecare cu telefonul lui si nu comunica desi...comunica.
Si uite asa trec anii ca tot ma minunam azi ca a trectu deja un an de cand sunt pe meleaguri straine si te trezesti ca ai vrea sa incepi sa citesti literatura rusa la 50 de ani sau sa faci nu stiu ce sport exotic la 60 de ani (cu conditia sa te mai tina "balamalele" :)))

Pe de o parte, poate sunt atat de preocupata de subiect si pentru ca vad la mine cat de mult timp imi ia sa fiu cu mine, sa am timp pentru mine, cand mai mult de jumatate din timp, viata il/o lucram pentru altii... Si mi-ar fi placut sa fi inteles cat de important e sa te cunosti, sa te regasesti, sa te descoperi mai devreme... Pe de alta parte inteleg ca e nevoie si de "material de lucru" de greseli, experiente, trairi pentru a avea ce sa studiezi la tine si la ce ai facut, la ce iti doresti, la ce ai indeplinit deja si la ce visezi, la ce ai invatat deja si la ce iti doresti sa afli pe viitor si tot asa...
Una peste alta, ca iar am tendinta sa devin prea serioasa :))) desi daca m-ati vedea pe canapea imbracata in pantalonii mei cu smiley faces si tricoul cu mops nu m-ati lua in seama, sa traim fiecare zi ca si cum e... refuz sa zic ULTIMA :)) ci... mai bine ca si cum ar fi o minune, un dar pe care l-am primit si astazi :) si avem sansa sa fim alaturi de cei pe care ii iubim si sa facem lucruri minunate.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate