Treceți la conținutul principal
Despre granite si despre trecerea lor la propriu si la figurat. Despre distanta si cum ne desparte sau... dimpotriva, ne aproprie... despre asteptari depasite sau inselate... despre minunea care sta in spatele fiecarui loc descoperit sau redescoperit... despre a fi intre pamant natal si pamant "adoptiv"... cam aceastea au fost gandurile mele in ultimele patru zile cand m-am redescoperit si am redescoperit locul natal cu alti ochi, de roman turist in Romania, iar partea cea mai frumoasa este ca am avut sansa impartasirii acestui "Bucuresti al meu" persoanei dragi :) 
Cred ca toti cei care traiesc la distanta de locul natal ajung sa simta o nevoie pe care e dificil sa o cataloghezi... o fi foame sete, poate dor sau nerabdare, neliniste... E acolo si te roade uneori, te cheama, te striga... poate chiar o vezi... 
Asa ca m-am dus la EA! si m-a primit asa cum imi doream, calda si frumoasa, imi vine acum in minte imaginea unei prietene vechi, care iti deschide usa casei cu un zimbet cald, si te imbratiseaza, ii simti parfumul hainelor, iti era dor sa ii simti parul pe obrazul tau... :) iti era dor...
Mi-a facut mare placere si un mare bine sa revad cele mai frumoase locuri din viata mea, o frumoasa colectie de locuri, strazi, restaurante si terase strinsa in 27 de ani...la care se adauga cea mai pretioasa piesa a colectiei mele: toti oamenii dragi din viata mea :) prietenii strinse si conservate cu grija si tact, tinute in cele mai pretioase tesaturi :) unele atingand pana la 12 ani vechime :) si va multumesc pentru asta! 

PS: data viitoare sper ca voi revedea si mai multi dintre voi ;)!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

numa' mama stie....

Au trecut 7 saptamani de cand in viata noastra a aparut Vlad. In tot acest timp in care nici o zi nu este la fel cu cealalta, lucrurile schimbandu-se de la o ora la alta (de fapt cred ca sunt minute sau secunde) de la plansete la rasete, de la relaxare la colici, de la somn la nesomn, de la implinire la neputinta. Nu de putin ori, acest omulet de circa 5 kg a facut KO doi adulti care impreuna cantaresc 140 kg - sotul poarta mare parte din greutate :D La finalul zilei, care de cand sunt parinte, asta inseamna ora 19.00 max 20.00, ma tarasc spre pat, sperand sa prind avans in fata micutului si sa dorm cateva ore neintrerupte. Si ghici ce, ma bucur ca a inchis ochii si pare ca doarme, fac febra musculara incercand sa ma ridic de langa el fara sa simta si pe el il si vad cum face doi ochi maaaaaaaaaariiii care ma privesc pana in adancul sufletului si imi confirma faptul ca NU o sa dorm : ) Impartasesc cu voi cateva lectii invatate de cand sunt mama: • Am mult mai m...
Asa cum povesteam zilele trecute am ajuns intr-un moment zero; am o foaie alba si pot desena ce vreau eu! Daca de multe ori as fi fost overqualified pentru un anumit job sau nu as fi putut sa imi acopar cheltuielile lunare dintr-un job dragut de genul patiser sau bibliotecara, acum nu mai am nici o scuza. Merg intr-un loc in care imi pot creiona o noua identitate, pot da viata unor proiecte pe care nu le-am dezvoltat inca si tot asa.  Toate bune si frumoase dar... CE ANUME VREAU SA FAC?!!  Cei care ma cunosc de mai mult timp stiu ca sunt o persoana foarte organizata si care se impaca foarte bine cu creionul si hartia. Cele mai importante decizii asa le-am luat pana acum. Se ia o foaie de hartie, se imparte in 2 si se scriu avantajele si dezavantajele. Am aplicat aceasta metoda in alegerea facultatii, profesiei, locului de munca, iubire sau cumpararea diverselor obiecte.  Intre timp, o persoana draga, Laura Martin, mi-a daruit un instrument foarte util (articolul ...

Este excelenta un produs al competitivitatii?

S-au implinit 13 ani de la debutul meu in lumea celor care scriu J Un numar care mi-a purtat noroc in aceasta lume a literelor. Marturisesc ca am fost foarte surprinsa la citirea primelor mele texte publicate in VLASTARUL, revista liceului „Spiru Haret“. Am recunoscut cu greu aceasta Miruna-Ioana Nicolae. Mi-am amintit unul dintre textele publicate ca prin vis si m-am felicitat in sinea mea pentru creativitate, insa altele, „poemele in proza“ erau de fapt o avalansa de adjective pesimiste, virgule peste virgule, insiruiri de sentimente pesimiste; parea totul scris de un Emo Kid : ) Poate chiar eram un Emo Kid la vremea respectiva si nu imi amintesc exact. Curioasa ce s-a mai intamplat cu aceasta revista am aflat cu ajutorul lui Google ca in iunie 2014 revista "Vlastarul" a castigat Titlul de Laureat la Concursul National de reviste scolare si ca primul numar a aparut la 25 Decembrie 1923.  Revenind, imi place sa citesc din cand in cand total intamplator fragmente...