Treceți la conținutul principal
Am o mare, mare dilemaaaaaaaaaaa si tot vorbesc cu lumea din jur ca sa vad care este solutia cea mai potrivita...  Daca matematica si logica nu sunt punctele mele forte, empatia si daruitul pot spune ca sunt :))) 
Si tocmai pentru ca mi s-a dovedit ca atunci cand daruiesti, se intoarce la tine, ca atunci cand ajuti vei fi ajutat, am de cele mai multe ori reflexul sa o fac, sa dau, sa dreg, sa ajut sa etc... iar in momentul in care vezi ca esti "luat de prost" cum zicem noi in Romania te gandesti... "Ahaaaa, deci asa au ajuns oamenii frustrati, individualisti si in gerenal reci si rai"... Poate ca da! Si nu stiu daca e vorba despre a avea asteptari, despre o cultura diferita si o abordare diferita a muncii, relatiilor sau a vietii la modul general sau daca pur si simplu oamenii sunt asa peste tot pe planeta asta...  
M-am regasit de multe ori plangandu-ma dragului meu ca fac x lucru in locul colegei mele si dupa ma frustrez ca o fac eu si nu o face ea sau m-am mirat de colegele mele care isi fac STRICT treaba lor si uneori am avut si eu zile cand mi-am zis ca este calea cea mai sanatoasa, dar totusi nu inteleg cum daca cineva are nevoie de ajutor se te uiti cu nonsalanta si sa spui ca asta nu e treaba ta si tot asa... 

Ei bine in timp mi-am dat seama ca da, exista si o diferenta intre culturi. Daca in Romania toti facem de toate si nu prea exista o fisa a postului, aici exista si lumea e foarte zgarcita la capitolul proactivitate si empatie. Muncim nemteste :)) suntem platiti la timp, ni se cer rezultate la timp, fiecare stie ce are de facut si semneaza si raspunde pentru ce a facut. Ecista un simt al responsabilitatii, ceea ce e bine. Insa exista si momente pe care eu le numesc "de gradinita" cand tocmai din prea multa responsabilitatea poate :))), se barfesc si se parasc oamenii intre ei...

Poate ca asa se explica reactia unei colege care m-a intrebat astazi de ce m-am dus sa intreb o colega daca are nevoie de ajutor... de ce am ajutat-o ... de am lucrat in plus fata de treaba mea... "ca nici pe mine nu ma ajuta nimeni...." 
Si am ajuns sa stau pe ganduri: E ok ce fac? In loc sa ma fac ca nu vad si sa fug in pauza si sa ma odihnesc sa o ajut sperand ca atunci cand voi avea si eu nevoie si ea imi va da din timpul ei liber si din resursele ei??! Si nu m-am oprit aici. Am continuat sa intreb lume si surpriza a fost ca toti sa imi spuna: "Daca o ajuti o data, de 2 ori o sa se obisnuiasca si o sa "traga si mai mult pe tine"..." Ei bine cand oamenii imi spun asta, pe baza experientei lor, pare ca vin din alta lume, total diferita... 

Concluzia mea a fost ca prefer sa imi asum riscul si sa ajut daca simt ca asta vreau sa fac si de asemenea, sa ma retrag la timp cand cineva va profita de asta... O alta concluzie a fost ca daca devenim toti individualisti, rai si reci nu cred ca vom ajunge intr-un loc prea luminos si cald...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate