M-am gandit de multe ori ca sunt norocoasa pentru ca traiesc astazi si nu in alte timpuri. De pilda, ma bucuram ca nu am trait inca experienta razboiului desi... poate e prea devreme sa ma bucur, poate inca "am sansa" asta :) Sau ma gandeam ca ma bucur ca nu sunt intr-o tara in care oamenii mor de foame sau pur si simplu nu au sansa la viata... Sau ma bucuram ca nu traiesc intr-o tara in care este o aventura in sine sa te duci pana la piata pentru ca peste tot sunt crime in masa, cineva trage tot timpul in altcineva si tot asa... Chiar am avut la job o colega din Afganistan si cand am auzit de unde vine m-am uitat la ea ca la un monument... parca ma miram ca este vie... 

Ei bine tot eu mi-am zis la un moment dat ca oamenii au fost (ne)fericiti indiferent de timpurile pe care le traversau, fie pace sau razboi, foamete sau crestere economica... Si imi vine in minte Anne Frank, care in perioada Holocaustului a avut puterea sa spuna: “Think of all the beauty still left around you and be happy” ... De fapt astazi mi-a declansat in minte aceasta idee un interviu cu pictorul Stefan Caltia, care nu a trait in cele mai "roze" vremuri din Romania si totusi a imbatranit asa de frumos si a creat atat de mult frumos (http://adevarul.ro/cultura/arte/interviu-Stefan-caltia-pictor-la-colhoz-fost-data-fericit-furat-1_518e2c77053c7dd83f8c72ca/index.html)... Sau ma gandesc la bunica mea si care la 16 ani s-a mutat in Bucuresti, cu traista in mana efectiv, dupa ce si-a ingropat mama moarta de tifos si cativa frati... si totusi a avut puterea sa rada, sa aiba o familie, sa construiasca tot timpul ceva pentru noi toti si la 83 de ani sa plece intr-o alta tara tot pentru noi... si nu conteaza ca si-a trait copilaria cand era razboi sau cand taranii se aplecau la pamant in fata boierilor (imi place fff tare sa o aud cum imi povesteste despre acele vremuri), ca toata tineretea si-a petrecut-o in comunism si ca atunci cand nu a mai avut grja zilei de maine a fost la putere Basescu... Nu conteaza nimic din toate astea! 
Si in loc de concluzie sau mesaj motivational, cred ca se potriveste foarte bine mesajul promovat astazi de dragul meu:

În ’64, am fost profesor de desen în satul Şercaia, lângă Făgăraş. Alt lucru impus de comunişti, lucru care a distrus satul, a fost colhozul. Colhozul însemna următorul lucru: locul unde eu am învăţat prima dată să fur. În satul meu, fiind un sat pe coastă, străzile erau cu sens unic, pentru că veneau care multe cu bucate în sus şi în jos şi voiau să evite să se întâlnească pe drumul acela îngust. În satul acesta, cuiva i-a venit ideea asta teribilă: aduceam apă acolo, la arie, unde treierau oamenii. Nimeni nu s-a mirat de ce cărăm atâta apă. De fapt, deşertam damigeana şi o umpleam cu grâu şi mergeam acasă şi o răsturnam. Lângă lăzile alea goale în care se ţinea grâul cu ani în urmă, noi reuşisem să strângem o grămăjoară de grâu şi eram fericiţi. Eram prima dată fericiţi că am furat. De atunci încoace, ţăranii, ca să supravieţuiască, au tot furat. Şi deveniseră nişte hoţi de pe propriul pământ. O bulibăşeală! Ce şcoală, ce mai vorbeşti de educaţie, când tu vii când porumbul e aproape gata şi pui poliţia să supravegheze, aduci muncitorii să-l strângă şi ţăranii stau deoparte? O nebunie.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b

În ’64, am fost profesor de desen în satul Şercaia, lângă Făgăraş. Alt lucru impus de comunişti, lucru care a distrus satul, a fost colhozul. Colhozul însemna următorul lucru: locul unde eu am învăţat prima dată să fur. În satul meu, fiind un sat pe coastă, străzile erau cu sens unic, pentru că veneau care multe cu bucate în sus şi în jos şi voiau să evite să se întâlnească pe drumul acela îngust. În satul acesta, cuiva i-a venit ideea asta teribilă: aduceam apă acolo, la arie, unde treierau oamenii. Nimeni nu s-a mirat de ce cărăm atâta apă. De fapt, deşertam damigeana şi o umpleam cu grâu şi mergeam acasă şi o răsturnam. Lângă lăzile alea goale în care se ţinea grâul cu ani în urmă, noi reuşisem să strângem o grămăjoară de grâu şi eram fericiţi. Eram prima dată fericiţi că am furat. De atunci încoace, ţăranii, ca să supravieţuiască, au tot furat. Şi deveniseră nişte hoţi de pe propriul pământ. O bulibăşeală! Ce şcoală, ce mai vorbeşti de educaţie, când tu vii când porumbul e aproape gata şi pui poliţia să supravegheze, aduci muncitorii să-l strângă şi ţăranii stau deoparte? O nebunie.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0