Treceți la conținutul principal


Intalnim destul de des asocierea intre schimbare (ma refer la o schimbare la nivelul obiceiurilor, infatisarii, carierei, relatiilor, pe scurt la nivelul intregii fiinte) cu nasterea. Chiar ieri ii spuneam unui prieten ca procesul prin care trec acum este precum o nastere… De fapt, imi si imaginez cum pe parcursul vietii, la fiecare cativa ani (intrucat suntem unici, presupun ca depinde de la caz la caz, poate unele persoane nu trec prin mai multe nasteri) trecem prin acest proces; o a doua, treia… zecea nastere… De fapt, de fiecare data cand ne cunoastem mai bine si ajungem sa ne schimbam (descoperim) identitatea avem tendinta sa spunem ca suntem o alta persoana (feedback care poate sa vina si din exterior de la persoane care ne-au vazut evolutia; “ Vai draga, dar ce te-ai schimbat!”).

Iubesc metafora “nasterii”, imi place ideea de travaliu – o gasesc foarte expresiva (o simt chiar pe pielea mea, m-am blocat putin la iesire dar sunt sigura ca o sa ies cu bine J) si astept cu interes momentul in care o sa vad pentru prima data lumina in aceasta noua lume).

Daca aprofundam si pastram metafora, practic cand avem o noua identitate care presupune si o serie de schimbari radicale, parasim spatiul cunoscut si comod – pantecul mamei si mergem intr-o noua lume, exteriorul. Drumul schimbarii este…. dureros de foarte multe ori. Lasam in spate oameni, amintiri, sentimente, lucruri, locuri, angajamente… Deci putem spune ca este un travaliu, urmat de o acomodare la noul spatiu, cunoastere (o noua limba, locuri, oameni, cunostinte, descoperirea vocatiei)… Dar urmeaza si partea frumoasa in care suntem imbratisati de cea care ne naste si ne gasim echilibrul – noua tara, profesie, partener, tot ce ne ajuta sa ne gasim pacea si echilibrul in viata.

Am avut placerea sa intalnesc de curand aceasta formulare si la Jacques Salome: “Am intreprins acest travaliu asupra mea pentru a deveni ceea ce sunt”…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Maternitate