Astazi este o zi cu
adevarat speciala. Ninge ca in decembrie si imi da senzatia ca ma pregatesc
pentru Craciun…: )) Noroc ca am un buchet de lalele pe pervaz si
imi amintesc astfel ca de fapt astept primavara : ) Poate este de la vreme sau de la viata in general dar astazi am chef
sa vorbesc despre dragoste!!! Nu oricum ci citand un specialist cu care mi-am
inceput ziua, un greu, the one and only: Jacques Salome: “Sursa dragostei, in
ceea ce ii va da energie si deci o miscare pentru a iesi din mine si a merge la
celalalt, mi se pare a fi dragostea de sine.
Dragostea de sine este, mi se pare, cea care permite, care autorizeaza
darul de a iubi. Si deci de a oferi altuia nu numai acest sentiment (care va fi
acceptat sau nu, care se va alatura propriilor sentimente sau nu), dar, de
asemenea, sa ii propui totalitatea persoanei tale, a corpului tau, a gandurilor,
a viselor si a proiectelor tale. Dar, a da in dragoste – aceasta ofranda
gratuita – nu este posibil bineinteles, decat daca propria mea nevoie de a iubi
nu este imperialista sau chiar terorista, pana la punctul in care vreau sa
impun dragostea mea altuia. Sau daca eu sunt mai degraba de partea cererii sau
uneori a exigentei, daca nevoia mea de a fi iubit este o prapastie fara fund,
daca este enorma si nu serveste decat la incercarea de a satisface infinitul
lipsurilor mele, atunci sunt prizonierul dependentei acestor nevoi si risc sa
il fac pe celalalt dependent de asteptarile mele. In aceasta situatie, suntem
departe, foarte departe de dragoste.”
Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum...
Comentarii