Treceți la conținutul principal
Una dintre revelatiile mele despre comunicare a avut loc in aceasta vara. Eram cu o buna prietena intr-o poiana foarte draguta din Herastrau. Prietena mea incepuse fix in ziua respectiva un experiment – NU VORBEA. Avea un carnetel (in caz de urgenta scria) insa incerca pe cat posibil sa se faca inteleasa prin gesturi, mimica, limbajul trupului. La prima vedere parea un joc copilaresc, mai ales cand o sunai pe mobil si iti raspundea o colega de la job. Insa nu era un joc. Era un exercitiu de intarire a vointei, rabdarii si capacitatii de ascultare.
Am stat cu ea vreme de 2 ore in poiana si… am vorbit : ))  I-am povestit ce mi se intampla in perioada respectiva, am simtit-o implicata, am inteles ce i se intampla si ei… Eu ii rosteam gandurile! Conversatia a fost marcata doar de vocea mea. A fost prima data cand am simtit ca avem o conversatie atipica. Si totusi am simtit interactiune, comunicare, reciprocitate. Am fost fascinata!  
Si cand ma gandesc cate e-mail-uri am scris pana acum si de cate ori parca pur si simplu nu ne intelegem intre noi!!!! De cate ori nu v-ati regasit in situatia de a spune ceva si de a primi un raspuns la cu totul altceva?!! Oameni care nu asculta, oameni care citesc printre randuri, in diagonala… De cate ori nu am ajuns sa avem conflicte din cauza comunicarii deficitare? De cate ori nu ne-am suparat partenerul prin ceea ce am zis? De cate ori nu am strigat ca ajungem AICI din lipsa de comunicare?! Si totusi… pare usor! Pare o joaca toata treaba asta cu comunicarea.

Acum traiesc o altfel de experienta legata de comunicare. Ati auzit de Romano-Germano-Englezo ceva?! : ) Traducere: M-am lovit cu capul de bariera de limba. Vreau sa ma fac inteleasa, dau din maini, rostesc, inteleg, uneori nu inteleg o boaba… Vreau sa invat, imi place sentimentul pe care il am cand rasfoiesc dictionarul si imi notz cuvinte noi, cand am revelatii si gasesc asemanari intre limbi, cand un cuvant e foooarte frumos gandit si suna altfel decat in limba mea materna. Alteori pur si simplu nu inteleg de ce am fost creati sa fim impreuna si nu vorbim toti aceeasi limba!

Si pentru ca vorbim despre comunicare, in aceasta perioada citesc o carte scrisa de Jacques Salome – acest om drag mie, descoperit destul de tarziu, om care a studiat si studiaza in continuare tot ce tine de comunicare, interactiune si relatii. Nici nu conteaza cum se numeste cartea, va recomand sa cititi tot ce va pica in mana din bibliografia sa si nu veti regreta!


  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate