Treceți la conținutul principal
Am revenit la obiceiurile bune si mi-am inceput ziua cu un articol despre lideri informali, despre cat de informale vor fi lucrurile in viitor in corporatii (de la Steve Jobs incoace) si mai ales despre cum anume putem determina angajatii sa traga la caruta intr-un proces amplu de schimbare. 
Acum realizez faptul ca aleg fara intentie doar articolele despre schimbare in aceasta perioada:) 
Una peste alta, preocuparea majora a autorului a ramas pe parcursul articolului motivarea angajatilor intr-un proces de transformare organizationala. Se aduceau in discutie trei exemple/studii de caz. O companie a incercat prin mai multa comunicare interna. Alta prin lideri si comunicare. Alta prin ce a mai ramas... 

Misterul se invartea in jurul angajatilor, iar din punctul meu de vedere autorul nu i-a dat de cap. Si ma gandeam ca o sa se studieze fenomenul "angajat si cum anume il putem determina sa X lucruri pentru companie" in continuare pentru ani si ani de zile. Parca il si vad pe angajat ca pe un cobai care cu ochii lui mici este masurat zilnic, i se vorbeste, i se transmit mesaje motivationale... si evident cercetatorul este unul britanic :)

Poate ca exagerez, insa din punctul meu de vedere un angajat va da 100% sau peste 100% daca este fericit, ii place ceea ce face, este bun la ceea ce face sau banii (multi, multi bani) le inlocuiesc pe toate cele de mai sus. 
Din cate observ in cele mai multe cazuri este alegerea lui, a angajatului. Si cand vorbim despre alegerea jobului, a angajatorului, a faptului ca munceste si ii place ce face desi nu castiga multi bani, a faptului ca banii vin dar nu ii place ce face si tot asa. Lucru care se aplica si cand vorbim despre o organizatie care este intr-un proces de transformare. Chiar daca schimbarea porneste de la varf si GM-ul este un exemplu, comunica, faciliteaza schimbarea si restul oamenilor-cheie acorda suport, comunicarea interna exista, oamenii inteleg ce se intampla si mai ales de ce, exista transparenta... Angajatii vor acorda suport si se vor alia in procesul de transformare daca vor simti ca este ok pentru ei, ca este in avantajul lor, ca are sens pentru ei, nu doar pentru ca mesajul suna bine, noile valori sunt mult mai cool decat anterioarele si tot asa.

Am intalnit de multe ori in articole imaginea angajatului care daca este momit cu o bombonica merge in dreapta sau in stanga. O va face insa pentru ca vrea el, pentru ca are nevoie de bombonica sau va alege sa refuze bombonica cu riscurile sau avantajele de rigoare - are grija la kilogramele in plus :) Si aici imi place sa cred ca prietenii inteleg gluma.





 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :))


Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata.


In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta sau in…

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc... 

Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Pablo Picasso spunea asa de frumos “The o…

Maternitate