Word of Mouth

Cumva experienta maternitatii invita la introspectie. Te face sa te gandesti la propria copilarie, la oamenii care au avut impact asupra ta in timpul scolii, la modul in care au actionat pe parcursul anilor parintii, rudele, prietenii… In cazul multora dintre noi, maternitatea ne ajuta sa vedem lucrurile cu mai multa indulgenta, iubire, ne ajuta sa intelegem in sfarsit alegerile parintilor, de pilda. In cazul altora, maternitatea si ulterior rolul de parinte este un declansator pentru reactii de genul “nu vreau sub nici o forma sa fiu precum mama/tatal meu”.   Ajungi sa iti pui intrebari care inainte nu isi aveau rostul, legate de viitor, de “mostenirea” pe care o lasi in urma, de modul in care te vor percepe urmasii. “Cum vrei sa isi aminteasca despre tine copilul tau?” vrei sa te stie mereu zambind, alergand intre job si casa, ingandurata? Vrei sa stie mai degraba gustul fursecurilor pe care le faceai ca prin minune sau faptul ca nu exista vreme care sa va tina in casa… 

Cum masori limita de suferinta a unui suflet? De ce pentru unul e de ajuns o pala mai puternica de vant sa se destabilizeze si sa pice intr-un abis si pentru altul nu exista transee, obstacole si otravuri suficient de puternice pentru a ii rapune vointa? Cum ajungem sa fim atat de “rataciti” in noi insine? Sa nu ne mai intelegem propriile ganduri si emotii? Ar fi asa de practic daca ar exista un aparat, cu barometru, care sa ne spuna exact cand trecem in zona de rosu si ar fi bine sa avem grija de noi, sa luam o pauza… ar fi si mai frumos daca ar exista un sistem de operare complex care sa ne dea mura-n gura si dupa o scurta analiza sa ne spuna exact unde este “problema” si eventual sa ne puna la dispozitie un set de 5 potentiale-solutii. Alte butoane care sa declanseze video-uri cu marturii pe care ni le-am facut pe parcursul anilor, in care povestim despre vise si dorinte, in care explicam de ce este frumoasa viata si ce anume iubim cel mai mult, revelatii, dovezi de creativit

Nu stiu cum e la voi, dar la noi a venit iarna dragutaaaaa, sa ne scoatem saniuta, sa ne dam la valeeee...:)) Ador aceasta perioada a anului si deja imi frec mainile si as cam incepe cu decoratul locuintei. O ghirlanda aici si luminite dincolo, vaze carora sa le gasesc un nou sens si sa le umplu cu globulete rosii si instalatii, ingerasi si miros de portocale si scortisoara peste tot in casa. Marturisesc ca de indata ce am vazut la finalul lunii octombrie in magazine produse specifice de Craciun am considerat ca e o nebunieeeeeee si ca ne grabim si ca nu e normal sa incepem sa stimulam spiritul Craciunului atat de devreme doar de dragul de a vinde. Si iata-ma, ca de indata ce a dat primul inghet am si simtit nevoia sa scot in fata "canile de Craciun" :) Am niste cani maaaaaaaaaari, pictate in rosu cu alb, decorate superb, in care incape muuuulllta cafeaaaaa sau muult ceai bun cu aroma de fructe si scortisoara sau muuultaa ciocolata caldaaaaaaa... Mie imi place sa cred des

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :)) Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata. In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum

Astazi mi-am inceput ziua prin a face NIMIC! Stiu, pentru multi este un mod de a irosi bunatate de timp - timp pe care as fi putut sa il umplu cu gatit, spalat, alergat, cumparaturi, telefonat, sofat, agitat, transpirat... Dar eu am ales azi sa imi incep ziua prin a trage cat se poate de mult de aceasta dimineata. Am luat micul dejun in pat si am citit. Atat. S-a lasat liniste in camera mea. Afara se aud doar picaturile de ploaie care se zdrobesc de pervaz, iar la mine in camera nu se aude nimic - nici musca!:)) Fiecare isi gaseste linistea cum poate :) Alaturi de stat intinsa, meditat, petrecut timp in natura, eu imi gasesc linistea in citit. Nu stiu cum e in cazul altora, insa in al meu, de indata ce iau cartea in mana si o deschid ma scufund in continutul ei si se face liniste in capul meu. Fascinant! Pe de o parte imi hranesc creierul cu informatii, pe de alta, il odihnesc :) Un wknd in care sa va gasiti linistea va doresc :) Cu drag, Miruna