Cum masori limita de
suferinta a unui suflet? De ce pentru unul e de ajuns o pala mai puternica de
vant sa se destabilizeze si sa pice intr-un abis si pentru altul nu exista
transee, obstacole si otravuri suficient de puternice pentru a ii rapune
vointa? Cum ajungem
sa fim atat de “rataciti” in noi insine? Sa nu ne mai intelegem propriile
ganduri si emotii?
Ar fi asa de practic
daca ar exista un aparat, cu barometru, care sa ne spuna exact cand trecem in
zona de rosu si ar fi bine sa avem grija de noi, sa luam o pauza… ar fi si mai
frumos daca ar exista un sistem de operare complex care sa ne dea mura-n gura si
dupa o scurta analiza sa ne spuna exact unde este “problema” si eventual sa ne
puna la dispozitie un set de 5 potentiale-solutii. Alte butoane care sa
declanseze video-uri cu marturii pe care ni le-am facut pe parcursul anilor, in
care povestim despre vise si dorinte, in care explicam de ce este frumoasa
viata si ce anume iubim cel mai mult, revelatii, dovezi de creativitate etc.
Ceva de genul, o pastila motivationala – dar direct de la sursa, de la tine J si… nu in ultimul rand, sa ne punem 2 electrozi pe tample sau sa ne
bagam degetul aratator intr-un mic aparat si sa ne schimbam starea de spirit ca
printr-o minune in cateva secunde. Sa clipim de cateva ori si sa vedem viata cu
alti ochi.
Ar fi frumos daca ar fi
asa de simplu... Partea tragi-comica este ca este cu adevarat simplu, e nevoie
doar sa ne intoarcem la noi, la sursa, sa intelegem cum am ajuns intr-un anumit
punct, ce pasi am facut, ce cale am urmat, ce consecinte s-au aratat, cu ce
pret, cum am reactionat…
Comentarii