Cumva
experienta maternitatii invita la introspectie. Te face sa te gandesti la
propria copilarie, la oamenii care au avut impact asupra ta in timpul scolii,
la modul in care au actionat pe parcursul anilor parintii, rudele, prietenii…
In cazul multora dintre noi, maternitatea ne ajuta sa vedem lucrurile cu mai
multa indulgenta, iubire, ne ajuta sa intelegem in sfarsit alegerile parintilor,
de pilda. In cazul altora, maternitatea si ulterior rolul de parinte este un declansator
pentru reactii de genul “nu vreau sub nici o forma sa fiu precum mama/tatal meu”.
Ajungi sa iti pui intrebari care inainte nu
isi aveau rostul, legate de viitor, de “mostenirea” pe care o lasi in urma, de
modul in care te vor percepe urmasii. “Cum vrei sa isi aminteasca despre tine
copilul tau?” vrei sa te stie mereu zambind, alergand intre job si casa,
ingandurata? Vrei sa stie mai degraba gustul fursecurilor pe care le faceai ca
prin minune sau faptul ca nu exista vreme care sa va tina in casa…
Maternitatea
te arunca de asemenea intr-o lume noua, lumea mamelor. O lume plina de sfaturi, unele
mai utile, practice si bine intentionate ca altele, de intrebari, in care
concurenta e mare, cine reuseste sa creasca si copilul, sa curate si casa si sa
iasa si pe strada mereu cu zambetul pe buze. Putine sunt cele care reusesc sa
isi recunoasca fricile, neputinta si disperarea… Pentru ca undeva acolo, cred
ca in interiorul fiecarei mame apare mereu intrebarea “sunt oare o mama buna?”,”oare
am facut tot ce am putut pentru copilul meu?”…
Asa cum
spuneam si la inceput, maternitatea ii imblanzeste pe multi dintre noi. Parca
mai mare ne e bucuria daca ii stim pe cei din jur fericiti. Asa se face ca uitam
de noi pentru aceasta ofranda pe care o aducem din iubire… chiar daca uneori
sunt doar fursecuri : -)
Comentarii