Treceți la conținutul principal
M-am tot gandit la momente speciale. Cum ajungem sa le dam titlul de momente speciale? Ce le face pe altele mai putin speciale?
Si eu ma regasesc de multe ori in aceasta situatie in care impart viata in momente speciale si momente mai putin speciale. Cred ca in ambele situatii, si cand atribuim si cand luam acest atribut multor momente din viata noastra, noi decidem.
Ce am invatat insa este ca orice zi poate avea momentele ei speciale. Depinde doar de noi cum vrem sa traim fiecare zi. Este drept ca poate nu vor avea toate surle si trambite, torturi si artificii, rochii de seara sau bijuterii, lacrimi de bucurie sau un apus pe o plaja exotica. Pentru mine, faptul ca pot petrece momente frumoase alaturi de sotul meu, chiar daca nu sarbatorim ceva anume, este un prim pas in a transforma acea zi intr-o zi speciala. Apoi tot ce tine de familie, o zi in care am sansa sa imi vad bunica in viata sau in care pot sa ma bucur de minunatiile pe care ni le ofera natura sau oamenii cu care interactionez si care se deschid in fata mea reprezinta motive in plus sa consider acea zi speciala.
De curand am avut sansa sa traiesc alaturi de un cuplu drag un moment special din viata lor, devenit special si pentru mine, pentru ei trait din rolul protagonistilor, pentru mine din cel al fotografului. A fost o experienta extraordinar de intensa si pentru mine si ma voi gandi mereu la acea zi ca fiind una speciala :)
Ca sa revin la intrebarea cu care am inceput aceasta postare, va incurajez sa traiti fiecare zi ca pe un moment special! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum