Treceți la conținutul principal
De fiecare data cand imi vad prietenii fericiti ma simt si eu fericita. Habar nu am cand o sa ai ajung in Romania, insa binecuvantez digitalizarea si faptul ca asa mai traiesc si eu intr-o anumita forma alaturi de voi toti :D

Ma bucur ca nu va stergeti chiar toti conturile de Facebook si ca mai exista si varianta Skype in cazul in care le-ati sters si ca ne mai scriem si e-mail-uri cu detalii cu poze din cand in cand si ca ne mai vedem uneori si pe LinkedIn si mai vad si eu pe unde mai lucrati. 

E frumos! Nici nu mi-as fi putut imagina cum ar fi fost sa ne scriem scrisori, care ajung in cateva zile sau saptamani sau cum ar fi fost sa nu ne mai scriem, sa nu mai comunicam... 
Doar sa ne gandim uneori unii la altii si sa ne intrebam daca nu cumva ne-am uitat sau sa speram ca exista un alt soi de forma de comunicare si ca in acelasi moment va ganditi si voi la mine... 

Sunt o romantica si pare ca raman om de comunicare :) Provoaca-ma sa tac si mi-ai pus capac pentru toata ziua. Roaga-ma sa nu sun, sa nu trimit SMS-uri sau sa nu rostesc declaratii de iubire si lumea brusc nu mi se mai pare asa de frumoasa.. Poate pentru ca imi e asa de draga comunicarea, ma uimeste de fiecare data cand constat ca este muuuuult mai profunda si complicata decat credem, sau cred eu :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum