Treceți la conținutul principal
Uneori am senzatia ca am in cap un pusti de 5 ani, aflat la varsta intrebarilor care ma face sa ma gandesc la tot felul de lucruri.
Ma intrerupe si bazaie cu ganduri, dar daca..., dar de ce..., dar oare... si nu-mi da pace sa fiu acum, aici.

Astazi am petrecut o bucata buna de timp cu Eckhart Tolle si descoperirile sale privind viata si traitul in prezent. Atat de simplu: I am. Eu sunt... si urmeaza povestea fiecaruia dintre noi...

De mult nu m-am mai gandit la astfel de lucruri, ba mai mult mi-am dat seama ca am tot construit la povestea mea. Am abandonat o anumita versiune de ceva vreme si am creat una noua. Varianta "Austria" si experientele pe care le implinesc acum, aici. Oooo am o multime de detalii acum dupa peste 2 ani. Eu sunt... casatorita, vorbitoare de limba germana (sau asa imi place mie sa cred cine stie ce vorbesc aici :)) ) in curand voi pune langa si o noua meserie, o noua adresa si poate cateva noi cursuri absolvite, un tatuaj, candva mama si cine stie cate si mai cate lucruri...

Dar am uitat de mine. Cea care sunt... indiferent ce voi pune langa acel EU SUNT... Merita cugetat la aceasta tema, va spun sincer :)

Noapte buna!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum