Treceți la conținutul principal
Astazi am dat total (ne)intamplator peste o poveste care se potrivea la fix cu gandurile mele. Dr. Jill Bolte Taylor - profesor universitar, neuroanatomist de succes, specialista a carei principala preocupare a fost creierul uman si care la varsta de 37 de ani a suferit un atac cerebral. Intreaga emisfera stanga a creierului nu a mai functionat. Adica cam tot ce inseamna actionat, calculat, memorat, vorbit si asa mai departe. A fost perfect constienta in tot acest timp, stie tot ce s-a intamplat clipa de clipa si a trait cu aceasta ocazie, in aceasta liniste totala, pacea interioara. 

Nu mai stia nimic din ce a trait pana atunci, nu mai era profesoara si neuroanatomist, nu mai avea perceptii, emotii si sentimente fata de nimic. Era UN ALT OM! Si-a luat ramas bun de la vechea EA si a inceput a doua viata. Intrebata daca regreta ce a trait si modul in care i s-a schimbat viata post acel atac cerebral a raspuns: as alege sa trec din nou prin asta pentru aceasta experienta, pentru aceasta noua persoana pe care am descoperit-o in mine si nou sens al vietii. A scris o carte pe care abia astept sa o comand si citesc iar povestea ei o puteti asculta aici: http://www.ted.com/talks/jill_bolte_taylor_s_powerful_stroke_of_insight

Zilele acestea m-am tot gandit si eu si am tot adus si eu vorba despre vechea EU si de fiecare data cand vreau sa ma despart de ea imi vine greu. Poate este tot mai greu cu cat devine mai evident noul drum pe care o iau si noua viata pe care am ales-o pentru mine. Parca suntem in gara si trenul pleaca din clipa in clipa si totusi ne mai da un ragaz sa ne spunem Adio, sa ne mai sarutam o data si sa ne uram doar de bine! Cat de curand o sa plece trenul din gara si ma voi apleca cu aceeasi dedicare ca si pana acum unei noi profesii, unei noi materii, unor noi provocari. Chiar si asa o sa imi iau de fiecare data cand simt nevoia timp sa ma regadesc la EA. Cred ca toti avem la un moment dat nevoie de timp pentru noi. Cred ca de multe ori uitam cine suntem. Ce ne dorim. Ne scufundam in celalalt, ceilalti de langa noi si uitam de noi, cum ar zice Elisabeth Gilbert. Avem nevoie de un impuls sa ne redresam cand uitam de noi insine si de intelegere din jur cand nu ne este usor sa ne despartim de cei ce am fost candva. Avem nevoie de aceeasi rabdare cand vrem sa ii primim in viata noastra pe cei care suntem ACUM.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum