Astazi mi-am imaginat cum ''Fericirea de peste granita'' este precum un pasaport. Fiecare cititor care a parcurs-o se semneaza pe ultima fila. Si mi-ar placea sa ne reintalnim peste un an, tot la Tete a Tete si sa facem intrunire intre toate cartile care au fost impartite in oct 2014 si sa vedem care carte a calatorit cel mai mult, care are cele mai multe vize :)) adica semnaturi.
Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza... Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Comentarii