Treceți la conținutul principal
Am in jurul meu tot mai multi proaspeti parinti, iar subiectul "familie, copiii etc" devine si pentru noi tot mai captivant. Drept urmare antenele mele au inceput sa observe lucruri legate de societatea in care ma aflu acum si sa compar cu ce am vazut eu acasa, in familia noastra sau in Romania in general. Ei bine am fost profund surprinsa ca sa nu zic socata cand am auzit ca aici unele femei nu au lucrat niciodata!!!! 40 de ore pe sapt. Da! 10, 20 de ore max pe saptamana intrucat exista si alte treburi casnice de facut... Partea buna e ca te sustine si sistemul si poti sa dormi linistita cu ce primesti tu, ce primesti pt copil si ce castiga sotul/ daca exista unul :)
In Romania eu am vazut doar mame care muncesc mult. Adica care aveau un program normal, gateau, curatau iar copiii.... Unii cu cheia de gat, altii dati in ingrijirea bunicilor, unii dati la cresa, gradinita, scoala, altii dati direct la scoala, unii cu profesor privat, altii doar cu ce primesc la scoala, unii cu hobbyuri si pasiuni cultivate din copilarie, altii cu batut mingea in spatele blocului si iata ca am ajuns toti mari si frumosi, sanatosi si ne punem intrebari existentiale.

Am fost curioasa si am cautat un studiu, ca pe vremea cand lucram in presa :)) pesemne ca studiile sunt o sursa mai concreta de informatie, depinde de cine sunt realizate evident :)), si:
" Men spend about 10 hours a week more than women in paid work, and women spend about six hours more in household work and an additional three hours more in child care, says the analysis, by the Pew Research Center.
And for parents with kids under 18 living at home, the hours are also lopsided.
 The average hours spent a week at a paying job declined from 42 hours in 1965 to 37 hours in 2011 for fathers, and increased from eight hours to 21 hours for mothers.
 Fathers today spend more than twice as much time doing housework as they did in the 1960s (10 hours vs. four hours a week), and mothers — while they still do more — have cut their housework time almost in half during the same period (18 hours vs. 32 hours per week).
 These analyses are based on historical time diary data as well as 2003-11 data from the federal government's American Time Use Survey; 2007 Pew survey data; and survey data completed in December. The nationally representative sample of 2,511 adults across the USA includes 643 parents of at least one child under age 18.
 Among the parents, 33% say they don't have enough time with their children."


Merita studiate rezultatele ;) Chiar ieri vorbeam cu iubitul meu despre timpul alocat familiei, casei, muncii si cum putem sa ne impartim totusi timpul in asa masura incat sa nu ramanem doar cu munca si banii cheltuiti pe lucruri inutile cat cu amintiri si experiente traite efectiv cu copiii ... De fiecare data cand vad la ora pranzului parinti care isi plimba copiii in parc sau cainii ma gandesc "ei ce muncesc????" , "de ce au timp acum sa faca asta????"
Cred ca este posibil, ori au avut liber amandoi :)) ori chiar exista o cale de mijloc si ne putem permite luxul de a ne vedea copiii crescand. Lux... Mi se pare trist ca am ajuns sa consideram un lux timpul petrecut impreuna, gatitul acasa, mesele in familie, insa pentru foarte multi chiar asta e. Sau poate totusi nu facem destul si ne ascundem in spatele ratelor, facturilor, programului de lucru, lipseeeeeeeeei de timp?? :) O sa ma mai gandesc la asta :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum