Treceți la conținutul principal
Si cum cautam eu asa sambata seara un film am dat peste un site unde pot fi vizulaizate gratis filme si asa am ajuns la un documentar despre yoga si cum a fost yoga transformata, evident de americani :)), intr-o corporatie, yoga inc... 
A fost foarte interesant sa vad cum au reusit inclusiv o practica spirituala sa o transforme intr-un MC, MCYoga - in curand, nu se numeste chiar asa insa este un lant de centre yoga :)))... Ei bine exista adevarate campionate de yoga, concursuri pentru yogini profesionisti care sunt mai degraba buni atleti si contosionisti, epilati si imbracati cu un slip sclipicios, habar nu am cat de spirituali sunt, concursul se axa pe asane nu pe rugaciuni, meditatie etc... 
Exista sute, mii de studiouri de yoga, exista sute de tipuri de yoga, exista chiar si miscarea Fuck yoga! Incredibil! :)))
Si am stat si m-am gandit in calitate de "consumator" de literatura de specialitate, de practicant reiki, de practicat de yoga la mine in sufragerie, de om care are nevoie de o sursa de linistire, de un refugiu mai mult sau mai putin spiritual... si am ajuns la concluzia ca este ffff usor astazi sa transformam orice aproape intr-un fenomen de masa, de consum si sa uitam sau sa stergem cu buretele originea lui, scopul, insemnatatea, profunzimea. Tendinta este sa facem yoga in loc de sport, sa fim vegetarieni nu pentru ca vrem sa salvam animalele ci pentru ca e o dieta buna, sa mergem in nu stiu ce locatie cunoscuta pentru temple, sanctuare, locuri de rugaciune pentru ca este o destinatie exotica promovata de agentiile de turism si tot asa... 
Evident ca exista so "rezistenta" oameni care amintesc ca ne indepartam de scop, oamenii care protesteaza, care se opun acestei "comercializari" insa marea masa de oameni... tinde sa consume ce li se da. 
Daca va intereseaza subiectul si sunteti curiosi sa stiti cam cati bani se fac in USA doar din yoga uitati-va la http://www.snagfilms.com/films/title/yoga_inc .

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum