Treceți la conținutul principal
Si astazi cum lucram eu asa la H&M a venit la mine o fetita care avea cred ca pana in 12 ani si m-a intrebat "rochia asta exista si la raionul pt copii??"...era Slava Cerului o rochie decenta, lunga :)) cu doua taieturi pe laterale insa nu era ceva extraordinar de sexi... Apoi eu ii zic... "XS cred ca ti se potriveste, este putin mai lunga e drept insa o poti taia.... " 

M-am intrebat in sinea mea apoi: ce e mai trist? faptul ca aici pustoaicele de 10, 11 ani vor sa se imbrace de la adulti sau faptul ca la noi XS este potrivit unei fetite de 11 ani?  Tipele de pana in 30 nu sunt suficient de slabe niciodata!!!!! iar pustoaicele vor vesnic sa fie mature, sa aiba 18 ani si sa nu mai bea pe furis :))) Incredibil!!!! Unele chestii nu se schimba chiar niciodata??:))) 

In curand, in oct. voi avea 29 de ani :) si ... am deja cateva fire albe pe la tample pe care le ador efectiv si nu le tai, smulg sau vopsesc :) le accept cu drag ca fiind parte din mine si din virsta si genele mele :) si nu imi doresc sa fiu nici mai tanara nici mai batrana :) am observat deja si niste roduri in jurul ochilor... poate ca nici pielea nu mai e ca pe vremuri peste tot :)) INSA ma simt iubita asa cum sunt: fara make up, fara push up, piercinguri, fara tot felul de dichisuri (pe care le accept, in masura in care ne fac mai fericiti si mai impliniti in pielea noastra)...

Sper sa ma tina starea asta si pe mai departe pentru ca la cat photoshop si artificial exista in jur si la ce modele ni se promoveaza in reviste, TV, peste tot in jur, e mai greu decat pe vremea bunicii sa te mai simti o femeie normala si frumoasa doar cu ce ai primit de la natura :)))  

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum