Treceți la conținutul principal
Si dupa 3, 4 zile in care nu stii de ce ai fost lovit, de masina sau tramvai, cu ultimele puteri, "te aduni" de jos si te hotarasti sa iti schimbi starea de spirit si ghici ce?! Functioneaza! Se schimba tot in jurul tau, realitatea, imprejurarile, apar oamenii "potriviti", informatiile necesare, energia pozitiva si raspunsurile, uneori vin chiar si scrisori :)) Este incredibil cum uneori ni se pot intampla atat de multe lucruri absurde, gen o citatie cum ca esti implicat intr-un proces doar pentru ca ai vandut candva un teren, leegalll, spitale si alte chestii de genul asta. Totusi apar, stii ca le-ai atras intr-un fel sau altul, te framanta si esti constient ca vor trece pentru ca da, ca in fiecare zi, trec orele si apare o noua zi cu noi sanse si ... astazi :) au aparut solutiile :)) Si sunt atat de bucuroasa precum este mentora mea, Anca, care multumea astazi tuturor, Universului, oamenilor, tuturor!!!! si aceeasi recunostinta o port si eu cu mine azi :)Multumesc!

Astazi este o zi cu adevarat speciala, poate si pentru ca este aniversarea unui an de relatie :) cu un barbat extraordinar care ma face sa ma simt o femeie minunata :) poate si pentru ca am primit amandoi cel mai frumos cadou, accesul la casa pe care ne-am dorit-o, poate pentru ca exista totusi justitie si solutii chiar si in Romania, unde poti fi dat in judecata peste noapte, fara sa fii vinovat, poate pentru ca am prieteni adevarati carora daca le ceri ajutorul chiar ti-l ofera :), poate pentru ca am facut sa rada si am avut sansa sa ma mai bucur inca o zi de o persona foarte draga cu multi ani la purtator :)) vreo 84 asa, poate pentru ca astazi am interactionat in 1 ora si 30 de min cu oameni din diferite colturi ale lumii, poate pentru ca undeva in adabcurile mele stiu ca totul este ca si rezolvat :) de la sine :) si ma pot bucura de o muzica realizata cu boluri tibetan :)

Somn usor va urez!

 
 














Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum