Treceți la conținutul principal
S-a implinit deja de mult un an de cand am schimbat totul, tara, orasul, limba, oamenii, jobul, meseria, imprejurimile si cultura, casa in care ma trezesc, privelistea... cu mici, mari diferente... aproape TOT. Am recitit acum ceva ce am notat in avion in drum spre Graz: "toti simt ca eu plec intr-o vacanta, o calatorie, insa eu stiu ca este mai mult decat atat".... Si se pare ca este, pentru ca deja simt ca prind tot mai mult radacini si aici si imi gasesc tot felul de ancore care ma tin aproape de locul asta: familia mea, care in sfarsit dupa atatia ani e intregita, o poveste frumoasa de iubire, o noua meserie pe care imi dau sansa sa o invat, o noua limba, poate o noua universitate pe care imi doresc sa o urmez dupa Jurnalism - marea mea iubire- ... si cine stie cate se vor mai arata :)) in primavara ne-am propus sa avem primul zbor cu parapanta :)) spre exemplu.
Ma simteam si in ziua in care am plecat norocoasa si ma simt si acum, dupa un an, privind in urma baby stepsii :)) pe care i-am facut si ceea ce am reusit sa construiesc si aici :) tocmai de aceea va incurajez intr-o frumoasa zi de vineri, 13 Decembrie, sa riscati totul intr-o zi daca asta simtiti si sa va dati sansa sa descoperiti lucruri in voi de care nu aveati habar ca exista. Poate veti avea si noi cum am avut si eu si mai am in unele zile momente in care ceva se rupe in mine, poate orgoliul, poate faptul ca nu am inca sansa sa lucrez in domeniul meu, poate pentru ca nu ma pot exprima in germana asa de frumos cum o fac in romana :))) dar trec si vin altele in care efectiv va bucurati de tot ce primiti de la acest NOU si simtiti cum infloriti pe zi ce trece :)
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum