Treceți la conținutul principal
Despre granite si despre trecerea lor la propriu si la figurat. Despre distanta si cum ne desparte sau... dimpotriva, ne aproprie... despre asteptari depasite sau inselate... despre minunea care sta in spatele fiecarui loc descoperit sau redescoperit... despre a fi intre pamant natal si pamant "adoptiv"... cam aceastea au fost gandurile mele in ultimele patru zile cand m-am redescoperit si am redescoperit locul natal cu alti ochi, de roman turist in Romania, iar partea cea mai frumoasa este ca am avut sansa impartasirii acestui "Bucuresti al meu" persoanei dragi :) 
Cred ca toti cei care traiesc la distanta de locul natal ajung sa simta o nevoie pe care e dificil sa o cataloghezi... o fi foame sete, poate dor sau nerabdare, neliniste... E acolo si te roade uneori, te cheama, te striga... poate chiar o vezi... 
Asa ca m-am dus la EA! si m-a primit asa cum imi doream, calda si frumoasa, imi vine acum in minte imaginea unei prietene vechi, care iti deschide usa casei cu un zimbet cald, si te imbratiseaza, ii simti parfumul hainelor, iti era dor sa ii simti parul pe obrazul tau... :) iti era dor...
Mi-a facut mare placere si un mare bine sa revad cele mai frumoase locuri din viata mea, o frumoasa colectie de locuri, strazi, restaurante si terase strinsa in 27 de ani...la care se adauga cea mai pretioasa piesa a colectiei mele: toti oamenii dragi din viata mea :) prietenii strinse si conservate cu grija si tact, tinute in cele mai pretioase tesaturi :) unele atingand pana la 12 ani vechime :) si va multumesc pentru asta! 

PS: data viitoare sper ca voi revedea si mai multi dintre voi ;)!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum