Treceți la conținutul principal

ador momentul in care...

Ador momentele in care... toate lucrurile merg de la sine :) si vin unele dupa altele, in armonie. Ador momentele in care dupa ce imi iau inima in dinti si fac gestul pe care il am in cap de zile in sir brusc simt cum imi dispare toate presiunea din cap. Ador momentul in care constientizez ca am stat incordata si fiecare muschi din corp a depus un efort pentru a ma sustine si intr-un final zis STOP si simt cum fiecare celula, muschi, os se linisteste si se relaxeaza... 
Astazi am avut trait toate aceste senzatii... Mi-a luat ceva pana mi-am dat seama ca nu eram obosita ci ca de fapt am trait intr-o tensiune prea mult timp si am ignorat-o si mi-am gasit scuze din X motive... bani, angajament, frica de nou, frica de a nu insela increderea acordata etc... 
Insa ieri am facut-o! Mi-am dat demisia :D Si brusc mi-au iesit in cale 3 alternative. Nu stiu cat de stralucite sunt insa important este faptul ca nu am ramas blocata si m-am deschis. De fiecare data cand vizualizez aceasta situatie imi imaginez niste brate luuungi si luminoase care se deschid ca si cum imbratiseaza pe cineva drag :)) Iar acum savurez acest moment magic in care lucrurile... vin de la sine si imi amintesc cu drag de toti oamenii care mi-au spus ca exista doar momente potrivite in viata, chiar daca uneori ni se par total nepotrivite si grele si triste, ca important este sa ramai deschis si sa primesti cu bratele deschise tot ce ti se intampla, fara sa te ingrijorezi si fara sa iti fie teama.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum