Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...
Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situatie, atitudine, persoana etc.
Asa se face ca si eu la 31 de ani am invatat sa spun "Nu" si va marturisesc ca a fost un moment absolut minunat. Este adevarat ca acest "Nu" a avut si un pret si anume ranirea cuiva, pierderea unei prietenii, dar am inteles ca si asta e o alegere. Cei care nu inteleg si nu pot accepta un "Nu" raman cu supararea uneori.
Ca intram in profunzimea acestui proces, prima faza prin care am trecut a fost accea de a constientiza ca am de ales. Apoi, luarea deciziei - nu voi mai face acel lucru, de exemplu. Intr-un final, verbalizarea. Mi-am transmis punctul de vedere intr-un mod cat se poate de neutru, lipsit de sentimentalisme. Toate aceste etape pot fi "controlate" de mine: cand spun, cui spun, cand si cum o spun. Reactia celuilalt poate fi doar presupusa. Asadar, se poate ca omul caruia va adresati sa inteleaga sau nu. Se poate sa reactioneze impulsiv, sa arunce la voi "vina", sa incerce sa va intoarca din drum. Va incurajez sa va mentineti punctul de vedere si sa va fiti fideli. Nu veti regreta.
Oricat de mare a fost supararea interlocutorului meu (desi nu aceasta a fost intentia mea) i-am cerut scuze daca l-am ranit/o, am inteles faptul ca nu a acceptat punctul meu de vedere si am ramas la decizia luata. Inima mea a fost mai usoara pentru ca stiu ca nu am vrut sa fac nici un rau si mai mult de cat atat, mi-am facut mie un bine si am inteles ca ORICAND POT SPUNE "NU"!
Va urez un sfarsit de saptamana minunat!
Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situatie, atitudine, persoana etc.
Asa se face ca si eu la 31 de ani am invatat sa spun "Nu" si va marturisesc ca a fost un moment absolut minunat. Este adevarat ca acest "Nu" a avut si un pret si anume ranirea cuiva, pierderea unei prietenii, dar am inteles ca si asta e o alegere. Cei care nu inteleg si nu pot accepta un "Nu" raman cu supararea uneori.
Ca intram in profunzimea acestui proces, prima faza prin care am trecut a fost accea de a constientiza ca am de ales. Apoi, luarea deciziei - nu voi mai face acel lucru, de exemplu. Intr-un final, verbalizarea. Mi-am transmis punctul de vedere intr-un mod cat se poate de neutru, lipsit de sentimentalisme. Toate aceste etape pot fi "controlate" de mine: cand spun, cui spun, cand si cum o spun. Reactia celuilalt poate fi doar presupusa. Asadar, se poate ca omul caruia va adresati sa inteleaga sau nu. Se poate sa reactioneze impulsiv, sa arunce la voi "vina", sa incerce sa va intoarca din drum. Va incurajez sa va mentineti punctul de vedere si sa va fiti fideli. Nu veti regreta.
Oricat de mare a fost supararea interlocutorului meu (desi nu aceasta a fost intentia mea) i-am cerut scuze daca l-am ranit/o, am inteles faptul ca nu a acceptat punctul meu de vedere si am ramas la decizia luata. Inima mea a fost mai usoara pentru ca stiu ca nu am vrut sa fac nici un rau si mai mult de cat atat, mi-am facut mie un bine si am inteles ca ORICAND POT SPUNE "NU"!
Va urez un sfarsit de saptamana minunat!
Comentarii