Ei bine acesta este cazul fericit in care cel care are nevoie de ajutor ramane in sanul familiei, acasa, in acest "cuib" in care este protejat cu iubire, isi pastreaza statutul de bunic/bunica, isi cunoaste fiecare coltisor din casa, se simte in siguranta. Exista insa cazuri in care lucrurile nu evolueaza atat de armonios; frustrarea, oboseala psihica si fizica, constrangerile financiare, vechile povesti nerezolvate din tinerete, subconstientul, toate la un loc dau curs unor cuvinte dureroase pe care le aud in cursul zilei: "lasa ca stiu eu cu cate ai umblat....stai acolo si te chinuie...", "nu te mai suport, pune mana si ridica si tu piciorul ala blestemat"..."termina cu vaicareala ca nu te doare nimic", "ajuta-ma ca daca si eu o sa fiu la pat ce ne facem?!" Solutia finala fiind: te trimit la azil! Rostirea acestui cuvant produce marirea pupilelor si o respiratie accelerata celor care inca mai inteleg, gandesc si doar fizic sunt dependenti de ajutorul altora. Stiu ca este "ultima statie", se simt respinsi, alungati din cuib, nedoriti. Pentru cei in stadiu avansat de dementa, acest cuvant nu produce nici o reactie, poate doar daca te uiti adanc in ochii lor vezi ca acest Purgatoriu nu mai are nici un sens pentru ei, se simt pierduti.
Asa se face ca primesc gratis din jurul meu in fiecare zi minunate povesti si lectii de viata care ma pun pe ganduri si ma incurajeaza sa va urez: traiti frumos, acum - in aceasta clipa de eternitate, nu lasati frustrarile si vechile probleme/povesti sa se umple de praf pana la batranete ca sa aveti ce sa le urlati partenerului cand nu o sa mai fiti/ (sau nu o sa mai fie el) in stare sa va imbracati singuri si invatati din lectiile/experientele pe care le primiti - si boala este o lectie.
cu drag,
Miruna
Comentarii