Eu sunt o persoana care se lasa foarte usor inspirata. Poate prea usor ar spune unii. Cred ca daca as fi un artist as avea atat de multe muze, incat ar fi cazul sa am o agenda si sa planific foarte bine cand vine muza x si muza z.
In calitate de jurnalist am avut/am inca de nenumarate ori sansa sa fiu inspirata de interlocutori. Imi amintesc si acum cateva interviuri de la care am plecat plutind pe nori, de bucurie ca am sansa sa fac asta zi de zi, sa cunosc oameni atat de frumosi.
Astazi am sansa sa ma las inspirata de alti oameni pe care ii intalnesc in viata mea profesionala - oameni care au nevoie de ajutor si care se lasa ajutati de profesionisti ca mine.
Ei bine, daca in cazul interlocutorilor intalnirea cu mine era un prilej de a discuta despre reusite si cifre, despre pasiunea de a lucra in x domeniu sau modul in care ajung sa aiba performante, in cazul celor pe care ii intalnesc acum in drumul meu este vorba despre boala, batranete si singuratate. Dar pe mine ma intereseaza si vanez povestea lor de viata. Ma ascund in spatele prosopului cu care ii sterg si ignor boala care ii macina; le ofer sansa sa uite pret de cateva minute de ce sufera si sa se intoarca in timp sa retraiasca emotia cu care au muncit, iubit, trait. Ei cred ca sunt mai putin importanti acum, traiesc o stare de inutilitate, dar pentru mine sunt inca niste surse de inspiratie, de povesti. Pictori, profesori, medici, femei care spun povesti fascinante despre sotii lor de succes sau adevarate doamne cu maniere care isi mesteca in cafea cu lingurite de argint si se sterg elegant cu servetele de bumbac prinse in inele brodate, pereti ingreunati de tablouri veritabile si aproape in fiecare casa atarna un candelabru de cristal. Ajung in case vechi, in locuinte de razboi cu tavane inalte, podele care scartaie sunt greutatea pasilor mei si usi fratuzesti care imi ofera de fiecare data in spatele lor o poveste.
Va invit sa fiti deschisi si sa ascultati povestile pe care le primiti in fiecare zi.
Cu drag,
Miruna ROMAN
Comentarii