De multe ori am senzatia ca intind limita si ma opresc abia in momentul in care corpul meu tipa: Hei! stop! pauza! Imi spun ca sunt tanara si "duc" si pana nu ma inteapa undeva sau nu ma doare in alta parte parca nu imi vine sa stau locului. Intr-un final ma potolesc, imi fac un dus cald si dorm 10, 11 uneori si cate 12 ore si a doua zi sunt un om nou. Mi se pare incredibil!!! In fiecare zi, indiferent cat de intensa a fost ziua anterioara, sa o pot lua de la capat, pur si simplu... Mi se pare un cadou extraordinar pe care il primesc de fiecare data de la corpul meu.
Asta e prima minune :) Apoi cu cat aflu de la Anatomie tot felul de minuni care exista in noi si care nu se vad cu ochiul liber, cu atata ma minunez mai mult; O glanda cat o boaba de mazare care conduce toate glandele din corp si fara de care nu ar fi posibil sa traim normal, un deget opozabil, o incheietura, un mecanism fin de filtrare a sangelui... Absolut minunat!
Si apoi dam viata! Ma observ cateodata cat de mult ma bucur ca e duminica, liniste si pot sa beau cafeaua fara sa fiu deranjata si ma gandesc in egoismul meu ca imi doresc sa am parte de astfel de clipe toata viata. Am uneori momentele mele de singuratate sau izolare pe care mi le savurez in liniste si am norocul ca cel de langa mine sa mi le accepte. Si incerc sa imi imaginez cum o sa fie cand nu o sa mai am nevoie de ceas desteptator pentru ca o sa am un copil care o sa aibe grija sa ma trezeasca :) Pe de o parte mi se pare incredibil ca putem sa dam viata mai departe si ca al nostru corp are si in acest caz atatea mecanisme fascinante, iar pe de alta parte, iubesc libertatea "aparenta" de care ma bucur acum, fara sa am un copil. Este un topic despre care pot sa imi dau cu parerea si sa ma contrazic si sa gasesc scuze si motive si argumente pro zile in sir...
Apoi ma uit la omenii pe care ii cunosc prin prisma meseriei pentru care ma pregatesc si vad ca singura bucurie pe care o mai au la 101 ani este ca vin in vizita copiii. Apoi citesc un post scris de Andreea Esca pe blogul personal si ma cutremur de la un alt gand, si anume cum e sa i se intample ceva copilului tau. Cei care nu au copii nu au cum sa sufere, nu au ce sa piarda, nu stiu cum e sa le fie teama ca i se intampla ceva, nu au grija lui...
Asta e prima minune :) Apoi cu cat aflu de la Anatomie tot felul de minuni care exista in noi si care nu se vad cu ochiul liber, cu atata ma minunez mai mult; O glanda cat o boaba de mazare care conduce toate glandele din corp si fara de care nu ar fi posibil sa traim normal, un deget opozabil, o incheietura, un mecanism fin de filtrare a sangelui... Absolut minunat!
Si apoi dam viata! Ma observ cateodata cat de mult ma bucur ca e duminica, liniste si pot sa beau cafeaua fara sa fiu deranjata si ma gandesc in egoismul meu ca imi doresc sa am parte de astfel de clipe toata viata. Am uneori momentele mele de singuratate sau izolare pe care mi le savurez in liniste si am norocul ca cel de langa mine sa mi le accepte. Si incerc sa imi imaginez cum o sa fie cand nu o sa mai am nevoie de ceas desteptator pentru ca o sa am un copil care o sa aibe grija sa ma trezeasca :) Pe de o parte mi se pare incredibil ca putem sa dam viata mai departe si ca al nostru corp are si in acest caz atatea mecanisme fascinante, iar pe de alta parte, iubesc libertatea "aparenta" de care ma bucur acum, fara sa am un copil. Este un topic despre care pot sa imi dau cu parerea si sa ma contrazic si sa gasesc scuze si motive si argumente pro zile in sir...
Apoi ma uit la omenii pe care ii cunosc prin prisma meseriei pentru care ma pregatesc si vad ca singura bucurie pe care o mai au la 101 ani este ca vin in vizita copiii. Apoi citesc un post scris de Andreea Esca pe blogul personal si ma cutremur de la un alt gand, si anume cum e sa i se intample ceva copilului tau. Cei care nu au copii nu au cum sa sufere, nu au ce sa piarda, nu stiu cum e sa le fie teama ca i se intampla ceva, nu au grija lui...
Comentarii