NU

 Sa auzi un om de 80 de ani spunand ca este recunoscator pentru viata pe care a trait-o, pentru faptul ca a avut o viata de familie minunata inca de la prima ora a diminetii, ca vorbeste cu placere si ca are amintiri frumoase legate de meseria pe care a avut-o este absolut minunat. La persoanele ajunse la o varsta inaintata, afectata de dementa sau nu, cred ca se vede cel mai bine cu cel fel de experiente au ramas sau mai bine spus care sunt experientele care le-au marcat viata in asa fel incat nu mai pot sa iasa din starea respectiva. Am sansa sa aud o paleta variata de povesti zilnic. Interactionez cu batrani care au avut o viata absolut minunata, isi amintesc cu drag de sotul/sotia iubita, se minuneaza de cat de curata e podeaua, ce buna e mancarea, ce frumos e afara, de familia care ii viziteaza, de absolut tot. Este o placere sa vad cum au trecut prin 80-90 de ani prin viata si au ramas intr-o stare atat de pozitiva. Exista de asemenea si multe alte persoane care isi reamintesc la fiecare moment de cat de tristi sunt in azil, de neputinciosi, de greu le este, de cat de blestemati si de cat de mult le lipseste casa lor, si se uita la mine cu ochii in lacrimi si imi spun: "eu nu am fost niciodata departe de casa mea". Sunt de asemenea de inteles si acceptat. Sunt atatea persoane care au trecut prin dramele razboiului si care isi amintesc  acum cu claritate ce au simtit atunci si incep sa planga si sa tipe fara motiv; femei care isi striga barbatii; o multime dintre ei intreaba de fiecare data dupa ce iau masa cat ii costa ce au mancat... Pare ca unele lucruri nu le uitam niciodata: persoanele iubite, banii, seful... 

Sa traim frumos zic! :)