Treceți la conținutul principal
De fiecare data cand vad un documentar despre evolutia noastra raman intr-o stare de indoiala. Ieri de pilda m-am uitat la un documentar despre cele mai inalte si spectaculoase catedrale din lume. Iginerii erau socati de cum au construit oamenii in urma cu sute de ani asa ceva. Ei bine in afara de faptul ca avem acum tehnologia necesara si putem masura cu lasere toate laturile ei si face scenarii despre ce va cadea prima data si ce dezastru va produce, la capitolul creatie stam cam prost. Da, construim cladiri in Dubai, poduri peste oceane etc insa nu catedrale, piramide, castele. Pentru ca nu mai avem nevoie de asa ceva sau pentru ca nu aduc bani? Mai bine ridicam un MALL sau un turn de birouri sau apartamente. (tot eu imi raspund :)))
Am vazut un alt Video despre teste de inteligenta si diferite forme de inteligenta si se pare ca multe din aceste teste au fost gandite acum muuult timp si inca ne sunt date in diferite situatii, desi noi nu mai suntem aceeasi si formele de inteligenta cerute astazi sunt altele decat atunci...
De fapt daca ma tot uit la noi si la noul nostru stil de viata si de organizare in oameni care muncesc si platesc impozite si se uita vesnic la acest ''morcov'' care ne este atarnat in fata pentru a merge mai departe - bani, pensie, un standard de viata etc imi dau seama cat de mult ne-am schimbat, evit sa zic evoluat, fata de ce insemna viata acum muuulti ani. Da, schimbarea e buna! Dar, de pilda, una din cele mai frumoase si spectacuoase catedrale din lume a fost creata de satenii unui sat din Franta. Acestia isi doreau un loc de rugaciune in care sa incapa toti locuitorii. S-au unit si au realizat acest lucru, la o scara extraordinara, cu resursele de atunci. Pare greu de imaginat o astfel de manifestare astazi. Societatea de azi arata altfel si la sat si la oras. Exista timp si bani pentru asa ceva? Oare asta vroia sa insemne si proiectul Catedrala Neamului? (la asta nu-mi mai pot raspunde...)
Nu vreau sa ma intelegeti gresit sunt de acord cu tehnoogia, IPhone-ul, scanere si robotei trimisi in spatiu si tot ce mai vreti voi, dar pare cumva ca doar asta e marea noastra manifestare si realizare de ceva timp  incoace. Pare  ca asa cum egiptenii vor ramane in istorie pentru imensele piramide realizate cu ajutorul scripetelui si a cioplitului in piatra noi vom ramane pentru Touchscreen si cine stie ce alte gadgeturi. Restul nu mai conteaza...Sau?   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum