Treceți la conținutul principal
Astazi in timp ce traversam o strada mi-am dat seama ca poate a venit timpul sa mai spun una alta despre cum vad viata. Pe langa faptul ca zi de zi imi dau  seama ca relatia cu sotul meu este una foarteeeeee normala si armonioasa, perceptia mea fata de bani s-a schimbat complet - da, sunt foarte importanti, ii iubim, sa ii avem cu totii, insa nu-s totul :) si imbratisarile, planurile, plimbarile, experientele, amintirile, emotiile noastre nu pot fi cumparate. Sunt mult mai ''atenta'' sau ''chibzuita'', cine stie, pate s-a luat e la austrieci...

Nu in ultimul rand, uneori viata merge in fata noastra si parca o si vad cum ne aseaza caramizi, una cat una, pe care sa calcam, sa ne traim experientele si sa ne invatam lectiile. Ea, umila. Noi plini de orgoliu. Tocmai de aceea nici nu o vedem si nu ii intelegem experientele pe care ni le scoate in cale. Din fericire, cu practica si antrenament incepem sa percepem, sa vedem ca printr-o ceata ce vrea sa ne comunice.  

Astazi mergeam cu masina si la un moment dat mergeam constant, prindeam verde... tot inainte si la radio era o melodie foarte inspirationala si m-am simtit atat de prezenta in acel moment incat mi-a venit sa plang de bucurie. Unii vor spune ca am probleme hormonale, dar eu stiu ca este o stare naturala si normala.

Ieri radeam cu sotul meu ca imi doresc ca ai mei copii sa se uite la Blow ca la un film inspirational din care sa invete ce este important in viata. Parinti/Familie este o alta tema pe care incep sa o schitez si sa imi dau cu parerea despre cum as face anumite lucruri. Este prima data cand imi articulez opinii despre cum mi-as educa copiii momentan in teorie, o sa vedem mai incolo cum o sa fie cu practica.

Una peste alta viata e frumoasa, chiar daca in Graz nu avem inca zapada...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum