Treceți la conținutul principal
Peste tot pe unde deschid o noua pagina vad ceva despre alegerile din Romania. Facebook-ul este de asemenea asaltat de imagini cu steagul Romaniei, mesaje anti-Ponta, filmulete cu oameni iesiti in strada... Am ratat acest moment din istoria Romaniei, eu fiind la 1200 km departare. Ca sa fiu sincera intr-un fel ma bucur ca m-am protejat de aceasta agitatie. Imi dau seama de detasarea (nu este nepasare) cu care vad acum lucrurile care se intampla in tara din care ma trag. Am tot vazut mesaje despre ''diaspora'' si asteptarile pe care le aveau cei din tara la cei aflati undeva departe, de la ceu care mananca o paine in alta tara, platesc impozite pentru un alt stat, isi educa copiii intr-o limba straina sa contribuie la schimbarea majora dorita in Romania. Multi apropiati au stat ore in sir la coada la Consulat. Sunt mandri de asta si se bucura ca au reusit sa contribuie la schimbarea in bine, sa speram, a Romaniei. Mi-au spus si mie ''Mergi mai si voteaza pentru cei din tara, ajuta-i pe cei din tara. Poate te mai intorci si tu acolo si vrei sa iti fie bine''. Am stat mult si m-am gandit la acest lucru si am vazut lucrurile dintr-un alt unghi. Si anume ca nu imi mai permit sa aleg pentru cei din tara, sa le aleg destinul pe baza conceptiilor mele influentate de faptul ca ma aflu totusi intr-o alta tara. Cumva, cu riscul de a parea rautacioasa, cred ca a venit momentul ca cei din tara, cei care au ales sa ramana in tara, sa faca ceva, sa iasa in strada, cum au si facut de altfel,sa voteze, sa isi schimbe destinul si sa nu astepte cu sufletul la gura ''diaspora'', cei pe care ii vor si arata cu degetul in cazul in care rezultatul e nefavorabil. Ca sa inchei intr-o nota pozitiva, imi doresc sincer ca Romania sa o ia pe un drum luminos, indiferent cine e la putere, si tuturor celor care au ramas in tara sa le mearga tot mai bine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum