Peste tot pe unde deschid o noua pagina vad ceva despre alegerile din Romania. Facebook-ul este de asemenea asaltat de imagini cu steagul Romaniei, mesaje anti-Ponta, filmulete cu oameni iesiti in strada... Am ratat acest moment din istoria Romaniei, eu fiind la 1200 km departare. Ca sa fiu sincera intr-un fel ma bucur ca m-am protejat de aceasta agitatie. Imi dau seama de detasarea (nu este nepasare) cu care vad acum lucrurile care se intampla in tara din care ma trag. Am tot vazut mesaje despre ''diaspora'' si asteptarile pe care le aveau cei din tara la cei aflati undeva departe, de la ceu care mananca o paine in alta tara, platesc impozite pentru un alt stat, isi educa copiii intr-o limba straina sa contribuie la schimbarea majora dorita in Romania. Multi apropiati au stat ore in sir la coada la Consulat. Sunt mandri de asta si se bucura ca au reusit sa contribuie la schimbarea in bine, sa speram, a Romaniei. Mi-au spus si mie ''Mergi mai si voteaza pentru cei din tara, ajuta-i pe cei din tara. Poate te mai intorci si tu acolo si vrei sa iti fie bine''. Am stat mult si m-am gandit la acest lucru si am vazut lucrurile dintr-un alt unghi. Si anume ca nu imi mai permit sa aleg pentru cei din tara, sa le aleg destinul pe baza conceptiilor mele influentate de faptul ca ma aflu totusi intr-o alta tara. Cumva, cu riscul de a parea rautacioasa, cred ca a venit momentul ca cei din tara, cei care au ales sa ramana in tara, sa faca ceva, sa iasa in strada, cum au si facut de altfel,sa voteze, sa isi schimbe destinul si sa nu astepte cu sufletul la gura ''diaspora'', cei pe care ii vor si arata cu degetul in cazul in care rezultatul e nefavorabil. Ca sa inchei intr-o nota pozitiva, imi doresc sincer ca Romania sa o ia pe un drum luminos, indiferent cine e la putere, si tuturor celor care au ramas in tara sa le mearga tot mai bine.
Au trecut 7 saptamani de cand in viata noastra a aparut Vlad. In tot acest timp in care nici o zi nu este la fel cu cealalta, lucrurile schimbandu-se de la o ora la alta (de fapt cred ca sunt minute sau secunde) de la plansete la rasete, de la relaxare la colici, de la somn la nesomn, de la implinire la neputinta. Nu de putin ori, acest omulet de circa 5 kg a facut KO doi adulti care impreuna cantaresc 140 kg - sotul poarta mare parte din greutate :D La finalul zilei, care de cand sunt parinte, asta inseamna ora 19.00 max 20.00, ma tarasc spre pat, sperand sa prind avans in fata micutului si sa dorm cateva ore neintrerupte. Si ghici ce, ma bucur ca a inchis ochii si pare ca doarme, fac febra musculara incercand sa ma ridic de langa el fara sa simta si pe el il si vad cum face doi ochi maaaaaaaaaariiii care ma privesc pana in adancul sufletului si imi confirma faptul ca NU o sa dorm : ) Impartasesc cu voi cateva lectii invatate de cand sunt mama: • Am mult mai m...
Comentarii