Desi de cele mai multe ori consider ca Facebook e plin cu informatii inutile astazi am dat peste un link catre un articol pe care l-am citit pe nerasuflate. Cea mai bine platita femeie din State a fost de fapt barbat. Si asa urmeaza 8 pagini din care am aflat povestea ei/lui, noua lui filosofie de viata, incredibila creativitate si inteligenta cu care este implicat in businessuri cu explorarea spatiului, farma, robotica...
Cu alte cuvinte nu este un om care doar se plinge ca s-a nascut in trupul "nepotrivit" ci este un om care si-a facut o operatie de schimbare de sex, crede ca "trans" are de fapt o semnificatie mult mai puternica decat cea legate strict de organele genitale, si e vorba de fapt de a trece prin bariere, reguli, preconceptii. Pune mai presus natura noastra umana, interioara, calitatea fiecaruia dintre noi si mai putin "carcasa" in care venim. Cu astfel de credinte totusi si pentru el/ea a fost necesara aceasta operatie, ajungand la concluzia ca poate in timp nici nu mai conteaza ce gen avem cum ni se spune, doamna sau domnul, ci cum ne simtim noi de fapt si ce facem pe lumea asta.
Pe parcursul articolului, foarte frumos scris, chiar foarte frumos, am trecut prin tot felul de reactii, de acceptare, de respingere, cateodata am simtit ca nu pot trece peste aceasta granita "cum adica sa fim asa...suspendati...fara gen... Asta e evolutia umana? Sa fim asa...niste entitati la genul neutru?".. are chiar si cateva temple, ashram, unde propavaduieste acest timp de gandire. Alteori, mi-am gasit ancore in cele spuse se el si l-am admirat mai ales pentru mintea extraordinar de deschisa, precum un spatiu.... poate ca nu degeaba este si pasionat de tot ce inseamna vesnicia, nemurirea, spatiul si vesnica explorare si depasire a barierelor.
Un romantic fiind a dezvoltat inclusiv un robot dupa chipul si personalitatea sotiei lui pe care si-o doreste alaturi vesnic. A facut-o nemuritoare...
Poate ca nu am ajus intamplator nici la acest articol, din moment ce tot la dragoste ajung. Ieri seara una dintre cele mai dragi prietene m-a intrebat "Esti fericita ca te casatoresti cu el?". Eu plina de entuziasm am zis imediat "DA". A urmat "DE ce?"... Fara sa dezvalui tot, pot spune ca am avut o conversatie frumoasa, dar in mintea mea raman cateva resturi de informatie pe care le tot primesc de la oamenii din jur. Vorbesc despre oameni cu un divort la bord, cu divorturile prietenilor la bord, relatii mai mult mai mai putin armonioase sau dimpotriva, super fericiti in cuplu, oameni cu mai multa experienta in ale casniciei ca sa scurtez. "Ehh...nu e totul chiar asa...." "...o sa fie si greu..." "ai auzit de vorba aia a noastra romaneasca.. cu borcanul, mierea si rahatul" ... "totul se schimba dupa"... si stau si eu si ma gandesc ca si ca sa ajungem in punctul asta am trecut prin variate momente si decizii, certuri si impacari, invatat, compromisuri, rabdare, consecventa.... Cuvinte mari folosesc :)))) Poate pare ca mi-am pierdut putin pamantul de sub picioare insa ... ati vazut, sunt oameni care au inventat roboti din dragoste pentru cea de langa... Nu cred ca "sacrificiul" este dovada de iubire. Dimpotriva, cred ca cu cat ne sacrificam mai putin, cu atat avem mai putine de reprosat unul altuia. Cred cu toate moleculele :)) in iubire adevarata tocmai de aceea cred ca e important sa credem cu aceeasi forta si in noi insine, ca entitati separate de cuplu. Sa nu ne pierdem undeva acolo in el/ea. Cred ca atata timp cat vom ramane cei si cele de care ne-am/s-a indragostit candva, o sa fim bine :)
Cu alte cuvinte nu este un om care doar se plinge ca s-a nascut in trupul "nepotrivit" ci este un om care si-a facut o operatie de schimbare de sex, crede ca "trans" are de fapt o semnificatie mult mai puternica decat cea legate strict de organele genitale, si e vorba de fapt de a trece prin bariere, reguli, preconceptii. Pune mai presus natura noastra umana, interioara, calitatea fiecaruia dintre noi si mai putin "carcasa" in care venim. Cu astfel de credinte totusi si pentru el/ea a fost necesara aceasta operatie, ajungand la concluzia ca poate in timp nici nu mai conteaza ce gen avem cum ni se spune, doamna sau domnul, ci cum ne simtim noi de fapt si ce facem pe lumea asta.
Pe parcursul articolului, foarte frumos scris, chiar foarte frumos, am trecut prin tot felul de reactii, de acceptare, de respingere, cateodata am simtit ca nu pot trece peste aceasta granita "cum adica sa fim asa...suspendati...fara gen... Asta e evolutia umana? Sa fim asa...niste entitati la genul neutru?".. are chiar si cateva temple, ashram, unde propavaduieste acest timp de gandire. Alteori, mi-am gasit ancore in cele spuse se el si l-am admirat mai ales pentru mintea extraordinar de deschisa, precum un spatiu.... poate ca nu degeaba este si pasionat de tot ce inseamna vesnicia, nemurirea, spatiul si vesnica explorare si depasire a barierelor.
Un romantic fiind a dezvoltat inclusiv un robot dupa chipul si personalitatea sotiei lui pe care si-o doreste alaturi vesnic. A facut-o nemuritoare...
Poate ca nu am ajus intamplator nici la acest articol, din moment ce tot la dragoste ajung. Ieri seara una dintre cele mai dragi prietene m-a intrebat "Esti fericita ca te casatoresti cu el?". Eu plina de entuziasm am zis imediat "DA". A urmat "DE ce?"... Fara sa dezvalui tot, pot spune ca am avut o conversatie frumoasa, dar in mintea mea raman cateva resturi de informatie pe care le tot primesc de la oamenii din jur. Vorbesc despre oameni cu un divort la bord, cu divorturile prietenilor la bord, relatii mai mult mai mai putin armonioase sau dimpotriva, super fericiti in cuplu, oameni cu mai multa experienta in ale casniciei ca sa scurtez. "Ehh...nu e totul chiar asa...." "...o sa fie si greu..." "ai auzit de vorba aia a noastra romaneasca.. cu borcanul, mierea si rahatul" ... "totul se schimba dupa"... si stau si eu si ma gandesc ca si ca sa ajungem in punctul asta am trecut prin variate momente si decizii, certuri si impacari, invatat, compromisuri, rabdare, consecventa.... Cuvinte mari folosesc :)))) Poate pare ca mi-am pierdut putin pamantul de sub picioare insa ... ati vazut, sunt oameni care au inventat roboti din dragoste pentru cea de langa... Nu cred ca "sacrificiul" este dovada de iubire. Dimpotriva, cred ca cu cat ne sacrificam mai putin, cu atat avem mai putine de reprosat unul altuia. Cred cu toate moleculele :)) in iubire adevarata tocmai de aceea cred ca e important sa credem cu aceeasi forta si in noi insine, ca entitati separate de cuplu. Sa nu ne pierdem undeva acolo in el/ea. Cred ca atata timp cat vom ramane cei si cele de care ne-am/s-a indragostit candva, o sa fim bine :)
Comentarii