Treceți la conținutul principal
Apropo de cum ajung mesajele la noi chiar si din cele mai neasteptate surse. Astazi m-am uitat la un film pe care am tot evitat sa il vad, nu stiu de ce, poate ca nu mi-a inspirat mare lucru titlul "Speed Racer"
Povestea e relativ simpla, ne nastem cu un har, un talent, unii ne dam seama de el foarte devreme, altii mai tarziu, uneori le facem probleme chiar si parintilor cu talentul nostru pe care acestia inca nu stiu cum sa il catalogheze, ADHD :))) sau exprimarea unui talent inca de fragezi cand nimeni nu e pregatit pentru asta, nici familia, nici invatatoarea, poate nici societatea... Tipul chiar s-a nascut asa, pilot, talentat si viziunea pe care a avut-o in clasa primara, cand deranja colegii si enerva profesoara, cu el busind alte masini, castigand, auzind multimea cum urla de bucurie, blituri, victorie, sampanie, imbratisari chiar devine realitate. El a crezut in el, parintii lui au crezut in el, toata lumea a crezut in el pana la urma... si s-a implinit.

Asa si eu astazi, mi-am dat seama, fara sa fi avut prin generala un vis revelator cand deranjam colegii, ca astazi pentru prima chiar am crezut ca voi avea sansa sa fiu remarcata si aici din punct de vedere profesional. Pana acum, oricat de des si de variat as fi auzit asta de la familie, prieteni, oameni care ma cunosc cat de cat si stiu ce am facut, eu personal am crezut ca este un lucru imposibil sau poate nu chiar imposibil ci de pus undeva pe un raft foarte sus...
Astazi am plecat de acasa deschisa sa primesc tot ce are mai bun aceasta zi. Si am primit. Cel mai frumos dar este faptul ca in sfarsit am crezut eu asta iar acum simt efectiv cum aceasta dorinta aflata undeva in Univers este alimentata de mine. Parca si vad un balon si pe mine care ma preocup sa ramana sus, dau din maini, ii fac vant, suflu, ii ofer energie pentru a-si mentine echilibrul... acolo sus...

Cred ca acesta este momentul cel mai puternic care se poate produce intre posesor si visul sau :))) Un sfarsit de saptamana plin cu vise inaltatoare va urez!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum