Treceți la conținutul principal
In acest sfarsit de saptamana am crezut ca am ajuns in Rai... Sincer va spun ca atunci cand am ajuns la destinatie am crezut ca sunt in alta lume. E adevarat ca ne aflam la altitudine, insa doar la 1200 m... Ei bine nu degeaba ni se recomanda sa stam in linisteeeeeee si in natura. Cand am ajuns cu iubitul meu la hotel am vazut tot felul de oameni +40 de ani in halat si papuci, cu fata usor sifonata de la somn sau masaj si ne-am zis: "Super! inca un hotel plin de pensionari si noi suntem singurii de pana in 35 de ani:)))" Nu a fost chiar asa insa pot spune ca a fost o experienta utila si poate chiar aveam nevoie de ea mai ales ca intram amandoi pe ultima suta de m de celibat :)) Nu stiu exact daca aceasta vacanta chiar a fost un cadou in semn de Adio Burlacie :)))

Revenind, ei bine asa imi imaginez ca au stat si altii inaintea noastra 
:) Au stat in padure, in pesteri, pe munte, izolati de parerile altora, de stimuli de tot felul si s-au gandit. Asa si noi... poate mai putin seriosi decat marii invatati ai lumii, ne-am dat intr-un balansoar avand la picioare munti si vai, apusul si rasaritul, gandindu-ne la cum am ajuns noi sa obtinem aceste daruri in viata. 




"Suntem asa de norocosi sa ne aflam in acest loc minunat...sa fim fericiti...nu crezi?!" La care iubitul meu, mai serios si pragmatic asa din fire, imi zice: "de ce vorbim despre noroc? ne-a dat cineva pe gratis aceasta calatorie? a lucrat cineva in locul nostru ca sa o putem achita? a vorbit cineva cu managerii de la firma in locul nostru ca sa obtinem liber? a rezervat cineva in locul nostru camera de hotel?...Nu, nu, nu, nu, nu ... Noi si prin ceea ce facem fiecare dintre noi pentru aceasta relatie ajungem in astfel de lucruri si ajungem sa ne simtim la final atat de "norocosi" :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum