Imi place sa cred ca venim pe lume cu un scop. Astazi mi-am dat seama ca avem fiecare tot felul de misiuni in viata, mai variate sau nu si am ajuns la concluzia ca sunt de fapt variatii pe aceeasi tema, majoritatea venind aici ca sa invatam sa ne iubim. Si nu e o misiune usoara desi majoritatea zic ca se iubiesc si gata, am rezolvat-o si pe asta.
Stiu ca am mai scris despre aceasta tema, insa este incredibil cat de evident este si totusi cat de in ceata ramanem. De maine incepem sa facem schimbari. Gata de maine tinem dieta. Gata chiar gata de maine refuzam sa mai stam intr-o relatie nefericita. Dar sincer acum chiar serios de maine incepem sa ne traim viata pentru noi si nu pentru altii: pentru societate, pentru iubit, soacra, bunica, frate, catel, pisica... Si de maine chiar incepem sa ne vindecam niste rani, sa acceptam ca poate chiar avem cateva lucuri de discutat cu noi insine, cu altii din jur, cu familia, cu mama, cu tata si sa ne recunoastem niste greseli, si sa ne cerem iertare si sa traim in armonie. Si de maine, chiar ne luam viata in maini. Si de maine chiar alegem si ne asumam alegerile. Si de maine, chiar vedem viata mai frumoasa si o traim intr-un mod mai frumos.
Ce nu ne zice nimeni insa si nu prea vedem nici noi decat cand ajungem pe la 50 de ani asa este ca acest "maine" este o trista amanare si trec anii si apar regretele si alte piedici si nu mai e vorba de bani ci de sanatate poate, si nu mai e vorba despre copii ci de bani poate, si nu mai este vorba despre job ci de alte X motive... Si ajungi sa vezi ca de fapt aveai atatea sanse si oportunitati sa schimbi, sa vezi, sa faci altfel, sa vizitezi, sa traiesti mai usor fara acest "viata e grea si plina de probleme" si de fiecare data ti-ai gasit scuze, motive, alte lucruri de rezolvat si ajungi asa cum ziceam la 50 de ani ca abia acum iti incepi calatoria ta si incepi sa te descoperi si sa te cunosti cu adevarat si sa reconsideri viata si modul in care ne e data sa o traim.
E bine si la 50 si la 80 si la 100 de ani numai sa fie. Sa ne trezim candva. Sa nu venim din nou aici, pe Pamant si sa o luam de la capat la fel in aceleasi greseli, sa repetam aceeasi lectie de 100 de ori. Poate ca sunt inca influentata de filmul pe care l-am vazut aseara, in care eroul principal tot murea si gresea si se intorcea mereu in acelasi loc si timp si situatie si de fiecare data trece mai departe si invata si mai murea si o lua de la capat dar mai bine pana cand a ajuns la final si si-a atins misiunea. Hai sa nu murim degeaba, zic :)
Stiu ca am mai scris despre aceasta tema, insa este incredibil cat de evident este si totusi cat de in ceata ramanem. De maine incepem sa facem schimbari. Gata de maine tinem dieta. Gata chiar gata de maine refuzam sa mai stam intr-o relatie nefericita. Dar sincer acum chiar serios de maine incepem sa ne traim viata pentru noi si nu pentru altii: pentru societate, pentru iubit, soacra, bunica, frate, catel, pisica... Si de maine chiar incepem sa ne vindecam niste rani, sa acceptam ca poate chiar avem cateva lucuri de discutat cu noi insine, cu altii din jur, cu familia, cu mama, cu tata si sa ne recunoastem niste greseli, si sa ne cerem iertare si sa traim in armonie. Si de maine, chiar ne luam viata in maini. Si de maine chiar alegem si ne asumam alegerile. Si de maine, chiar vedem viata mai frumoasa si o traim intr-un mod mai frumos.
Ce nu ne zice nimeni insa si nu prea vedem nici noi decat cand ajungem pe la 50 de ani asa este ca acest "maine" este o trista amanare si trec anii si apar regretele si alte piedici si nu mai e vorba de bani ci de sanatate poate, si nu mai e vorba despre copii ci de bani poate, si nu mai este vorba despre job ci de alte X motive... Si ajungi sa vezi ca de fapt aveai atatea sanse si oportunitati sa schimbi, sa vezi, sa faci altfel, sa vizitezi, sa traiesti mai usor fara acest "viata e grea si plina de probleme" si de fiecare data ti-ai gasit scuze, motive, alte lucruri de rezolvat si ajungi asa cum ziceam la 50 de ani ca abia acum iti incepi calatoria ta si incepi sa te descoperi si sa te cunosti cu adevarat si sa reconsideri viata si modul in care ne e data sa o traim.
E bine si la 50 si la 80 si la 100 de ani numai sa fie. Sa ne trezim candva. Sa nu venim din nou aici, pe Pamant si sa o luam de la capat la fel in aceleasi greseli, sa repetam aceeasi lectie de 100 de ori. Poate ca sunt inca influentata de filmul pe care l-am vazut aseara, in care eroul principal tot murea si gresea si se intorcea mereu in acelasi loc si timp si situatie si de fiecare data trece mai departe si invata si mai murea si o lua de la capat dar mai bine pana cand a ajuns la final si si-a atins misiunea. Hai sa nu murim degeaba, zic :)
Comentarii