Treceți la conținutul principal
De cateva zile mi s-a limpezit in minte o idee, de fapt o realitate. Asa cum am mai scris pe blog, pentru mine experienta "strainatatii" a fost prima si cine stie, poate ca nu e ultima :)))  Cochetam cu ideea sa ne petrecem batranetea intr-un loc exotic, doi pensionari cu pielea lasata la plaja in Thailanda :)))... Revenind la lucruri serioase, nu stiu daca asa se manifesta la toata lumea, insa la mine reactia fata de poporul, tara, locul in care am venit ca un "strain" a fost extrem de violenta (mental, nu si fizic, poate putin verbal :)))) Poate ca este o reactie normala, poate ca este o rupere dureroasa de locul tau natal, poate ca te frustreaza faptul ca nu te cheama ca pe ei, ca nu vorbesti ca ei, ca nu esti de-al lor... sau poate e pur si simplu iesirea din zona de confort! A durat mult si acum imi amintesc si zimbesc ironic. Imi amintesc ca nu suportam nici macar muzica locala la radio sa o aud in germana, nu citeam ziarul, nu deschideam televizorul, nu vroiam sa stau intre prietenii iubitului meu, nu, nu , nu , nu... 
Ma sensibilizam la toate glumelele despre "straini", credeam ca tot ce gresesc la job sau se intampla in jur este DESIGUR PENTRU CA SUNT ROMANCA! si tot asa... 

Important e ca din nu stiu ce motive lucrurile se limpezesc la un moment dat. Poate pentru ca te simti/chiar esti mai integrat, mai sigur pe tine. Poate pentru ca incepi sa culegi roadele muncii. Poate pentru ca iti dai seama ca pana la urma suntem toti egali si da, tu ai venit in tara lor si da, mi se pare normal sa joci dupa noile reguli. Poate pentru ca iti dai seama cat de mult ti s-a schimbat viata in bine si merita pretul "strainatatii"... 
Ieri a venit la mine in magazin o tipa negresa. Eu eram intoarsa la niste rafturi, faceam ceva pe acolo si mi-a zis direct: "Imi caut un job de vara", fara salut, nimic. Avea o bucurie si timiditate in acelasi timp cand m-a intrebat si i-am explicat ca nu avem voie sa primim Cvuri in magazin si ca totul se rezolva pe siteul oficial etc. M-am gandit apoi ca mie poate pentru ca sunt alba si "ma ajuta fata" mi s-au oferit de un milion de mai multe ori sanse decat ei si iata lucrez la H&M. Poate nu. Poate si mie mi s-au dat la fel de multe sanse ca si ei. Cine stie... Poate e doar in capul meu. Daca l-as intreba pe iubitul meu acum ar zice sigur ca multi ca ea primesc un milion de ori mai multe sanse decat mine doar pentru ca care vin dintr-o tara in care e razboi si sunt azilanti.

Am simtit nevoia sa vorbesc despre acest sentiment poate pentru ca stiu ca am in Romania prieteni care cocheteaza cu ideea, poate pentru ca sunt mandra si fericita ca am reusit sa trec peste o mica bariera. Chiar ieri vorbeam cu mama mea despre faptul ca ma pregatesc sa vin in tara in august si sa rezolv niste birocratie si ca am uitat de cand sunt aici cum este sa platesti ceva la o coada si multe alte chestii de genul asta... Da, acesta e pretul pe care il platim ca sa putem avea o calitate a vietii mai buna. Sincer, cu aceasta afirmatie nu sunt 100% de acord pentru ca acum stiu ce inseamna sa ai alaturi familia si oamenii dragi si sa fie de ajuns, indiferent unde te gasesti pe glob sau in ce conditii traiesti... Pentru ca pana la urma, am ajuns sa citez din Pharrell :))) important e sa:
Clap along if you feel like a room without a roof
Because I'm happy
Clap along if you feel like happiness is the truth
Because I'm happy
Clap along if you know what happiness is to you
Because I'm happy
Clap along if you feel like that's what you wanna do


 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

numa' mama stie....

Au trecut 7 saptamani de cand in viata noastra a aparut Vlad. In tot acest timp in care nici o zi nu este la fel cu cealalta, lucrurile schimbandu-se de la o ora la alta (de fapt cred ca sunt minute sau secunde) de la plansete la rasete, de la relaxare la colici, de la somn la nesomn, de la implinire la neputinta. Nu de putin ori, acest omulet de circa 5 kg a facut KO doi adulti care impreuna cantaresc 140 kg - sotul poarta mare parte din greutate :D La finalul zilei, care de cand sunt parinte, asta inseamna ora 19.00 max 20.00, ma tarasc spre pat, sperand sa prind avans in fata micutului si sa dorm cateva ore neintrerupte. Si ghici ce, ma bucur ca a inchis ochii si pare ca doarme, fac febra musculara incercand sa ma ridic de langa el fara sa simta si pe el il si vad cum face doi ochi maaaaaaaaaariiii care ma privesc pana in adancul sufletului si imi confirma faptul ca NU o sa dorm : ) Impartasesc cu voi cateva lectii invatate de cand sunt mama: • Am mult mai m...
Asa cum povesteam zilele trecute am ajuns intr-un moment zero; am o foaie alba si pot desena ce vreau eu! Daca de multe ori as fi fost overqualified pentru un anumit job sau nu as fi putut sa imi acopar cheltuielile lunare dintr-un job dragut de genul patiser sau bibliotecara, acum nu mai am nici o scuza. Merg intr-un loc in care imi pot creiona o noua identitate, pot da viata unor proiecte pe care nu le-am dezvoltat inca si tot asa.  Toate bune si frumoase dar... CE ANUME VREAU SA FAC?!!  Cei care ma cunosc de mai mult timp stiu ca sunt o persoana foarte organizata si care se impaca foarte bine cu creionul si hartia. Cele mai importante decizii asa le-am luat pana acum. Se ia o foaie de hartie, se imparte in 2 si se scriu avantajele si dezavantajele. Am aplicat aceasta metoda in alegerea facultatii, profesiei, locului de munca, iubire sau cumpararea diverselor obiecte.  Intre timp, o persoana draga, Laura Martin, mi-a daruit un instrument foarte util (articolul ...

Este excelenta un produs al competitivitatii?

S-au implinit 13 ani de la debutul meu in lumea celor care scriu J Un numar care mi-a purtat noroc in aceasta lume a literelor. Marturisesc ca am fost foarte surprinsa la citirea primelor mele texte publicate in VLASTARUL, revista liceului „Spiru Haret“. Am recunoscut cu greu aceasta Miruna-Ioana Nicolae. Mi-am amintit unul dintre textele publicate ca prin vis si m-am felicitat in sinea mea pentru creativitate, insa altele, „poemele in proza“ erau de fapt o avalansa de adjective pesimiste, virgule peste virgule, insiruiri de sentimente pesimiste; parea totul scris de un Emo Kid : ) Poate chiar eram un Emo Kid la vremea respectiva si nu imi amintesc exact. Curioasa ce s-a mai intamplat cu aceasta revista am aflat cu ajutorul lui Google ca in iunie 2014 revista "Vlastarul" a castigat Titlul de Laureat la Concursul National de reviste scolare si ca primul numar a aparut la 25 Decembrie 1923.  Revenind, imi place sa citesc din cand in cand total intamplator fragmente...