Treceți la conținutul principal
Cred ca am ajuns intr-un punct in care as striga in gura mareeeeeeeeeeeeee ca il iubesc. Astazi am avut in minte o singura intrebare: Exista dragoste vesnica? Adica... stiti voi... il intalniti, o intalniti si va iubiti si chiar mergeti mai departe impreuna si chiar sunteti fericiti si faceti TOTTTTT impreuna?!! Am cateva exemple in preajma si ...de fiecare data cand le aud cum povestesc imi apare un zimbet mareeeeeeeee pe fata. De pilda am o colega care a primit tot timpul de la sotul ei scrisori. Doar ca el nu avea bani pt timbru si totusi ea le primea :) Cred ca postasul era un mic Cupidon :))) Sunt inca impreuna, au trait razboiul impreuna, au emigrat impreuna, au pierdut atunci toate scrisorile de dragoste, au doi copii si .... da sunt inca impreuna iar ei i se lumineaza fata cand vorbeste despre el si tineretea lor. 

Cu acelasi entuziasm, insa fara razboi experimentez si eu iubirea. Mi se pare incredibil cum pur si simplu tot ce ai zis candva ca tu nu vei face si e oricum dubios si lameeeee acum pare ceva super normal si chiar iti doresti sa primesti un inel de la iubitul tau, sa il visezi, sa il cauti prin vitrine, sa il gasesti , sa te gandesti la el tot timpul, sa il vezi pe deget, sa stabiliti o ipotetica data a casatoriei, sa te gandesti ce masa si din ce lemn iti vei cumpara in locuinta in care vei locui cu el, sa .... inca un milion de lucruri... :) 

Pus si simplu simti ca este persoana careia ii poti spune ORICE fara sa te judece, simti ca ii poti cere ajutorul, ca iti doresti sa faci alaturi de el/ea TOT!!!!! De multe ori colegilor sau cunoscutilor li se pare ciudat sau dubios cand zic ca mi-ar face placere sa am mai mult timp alaturi de iubitul meu... si imediata intrebare este: pai nu locuiti impreuna? BA DA! dar nu suntem doar mobila de interior :)) Adica ne-ar face placere sa traim activ impreuna, sa avem timp nu doar sa ne trezim impreuna ci sa si citim, mancam impreuna, plimbam, povestim si inca un milion de lucruri. Si imediat mi se zice: AAAAAAA...sunteti proaspat indragostiti, nu? Mmmmm nu stiu cat de proaspat insa o mentinem proaspata :)))) si asa cred ca e si frumos :D

Dragilor, va urez sa credeti in acest weekend (si nu numai) in iubire vesnica :)
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum