Treceți la conținutul principal


Astazi m-am trezit cu gandul la prieteni si prietenie, la toti cei dragi din Romania si de aici. Tocmai pentru ca imi doresc sa revad mai des fetele celor dragi, am agatat pe ici pe colo prin casa cateva poze cu cativa dintre voi. In timp, dupa ce ma mai organizez imi doresc sa apara si alte poze prin casa, cu alte chipuri dragi. 
Si totusi... ce ne tine legati desi ne vedem atat de rar, vorbim atat de rar, ne scriem atat de rar...? :)Potrivit buul DEX "PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente" ... Mhhh deci este vorba asadar de un sentiment, amitiri, interese comune...:) Ei bine tot aceste elemente ne si despart. Asa se explica rupturile dintre oameni dupa ani si ani in care totusi s-au inteles bine. Au auzit de curand la o persoana foarte draga acest lucru, "Da, ma doare ca dupa 10 ani renunt asa la prietenia mea cu X".... Personal, cand traiesc o astfel de situatie (si am trait-o chiar si eu de curand) incerc sa ma uit tocmai la aceste elemente : sentiment???? mmm mai exista? interese comune???? si de ce natura sunt acestea??? si totusi ne respectam reciproc???? sau este o relatie de genul unul vine se plinge, varsa sacul si se asteapta de la celalalt prieten doar sa asculte, sa inghita si sa fie acolo de fiecare data??? ne acceptam sau ne judecam??? Ei bine, personal imi place ca prietenii mei sa ma vada si simta chiar asa cum sunt eu 100% si sa nu pozez in ceva conform si potrivit cu asteptarile lor si principiile si valorile lor de viata. Cred ca in momentul in care "ne dezamagim" la acest capitol apar si anumite schimbari in prietenia noastra.
Acum pot spune ca sunt una dintre cele mai norocoase fete din lume. Sunt prietena unor oameni minunati care contrar distantei, nu m-au uitat, ceea ce inseamna enorm pentru mine. Tocmai de aceea astept de fiecare data cu sufletul la gura momentul in care pornesc catre Romania si ii revad pe cativa dintre ei, promitandu-mi ca data viitoare o sa ii revad pe altii si tot asa :) Va multumesc pentru prietenia acordata de atatia ani :)
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum