Da, ce s-a intamplat in Romania zilele astea ne face sa ne intrebam tot
mai des, noi romanii, oare chiar exista o cale mai buna pentru Romania
si pentru romani?.... Mici si marunte lucruri de genul asta poate ca
m-au facut si pe mine sa vad tot mai des alternativa pe care am
ignorat-o atata timp, spunand sus si tare " asta e tara mea si aici
raman"... Personal consider ca e pacat si e pacat de toti tinerii si
batranii si toti oamenii in tara asta care isi doresc ceva si fac ceva
in acest sens, lucreaza, poate chiar castiga bine, sunt parte din
"clasa de mijloc" si...desi platesc un abonament la o clinica privata,
desi isi duc copilasii la scoli private, desi au masini inalte si nu
simt atat de tare gropile... vine o zi cand...nimic din toate astea nu
mai conteaza si ...chiar si bogatii pling...si dai de birocratie si de
sistem de stat dai de "dosarel" si tot felul de rahaturi pentru a nu te
misca, pentru a nu merge mai departe pt a da faliment, pentru a pleca pana
la urma si a fi dispus sa faci o munca de rahat intr-o alta tara dar sa
fii mai respectat decat in tara ta. eu nu faceam parte din categoria
bogatilor in Romania insa pot spune ca am avut o viata decenta. Ei bine
si pentru mine a venit o zi in care din variate motive, mai mult
personale decat profesionale sau legate de societate, poate ca aceste
mici detalii care fac diferenta zi de zi, au contribuit si la decizia mea de a
pleca din tara. asadar, o zic din experienta. intamplarea face sa am
cunoscuti care au avut sanse profesionale mai mari in alte tari decat in
cea natala si ma refer la toti cunoscutii mei medici in devenire. Mi se
pare o bataie de joc salariul pe care il primeste un medic in Romania...
Da si revenind, in 2014 cand credeam ca prin satelit baietii pot vedea
chiar si maslina din farfuria mea si ma pot "asculta" oriunde se
intampla ceva de genul asta: "Este absolut inimaginabil ca in anul 2014,
dupa ce s-au investit milioane de euro in aceasta situatie de
identificare a pacientilor, oamenilor accidentati, cu GPS, dupa 7 ore sa
nu se stie, sa ii scoata doi padurari ca pe vremea lui Vlad Tepes."
Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza... Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Comentarii