Treceți la conținutul principal
Da, ce s-a intamplat in Romania zilele astea ne face sa ne intrebam tot mai des, noi romanii, oare chiar exista o cale mai buna pentru Romania si pentru romani?.... Mici si marunte lucruri de genul asta poate ca m-au facut si pe mine sa vad tot mai des alternativa pe care am ignorat-o atata timp, spunand sus si tare " asta e tara mea si aici raman"... Personal consider ca e pacat si e pacat de toti tinerii si batranii si toti oamenii in tara asta care isi doresc ceva si fac ceva in acest sens, lucreaza, poate chiar castiga bine, sunt parte din "clasa de mijloc" si...desi platesc un abonament la o clinica privata, desi isi duc copilasii la scoli private, desi au masini inalte si nu simt atat de tare gropile... vine o zi cand...nimic din toate astea nu mai conteaza si ...chiar si bogatii pling...si dai de birocratie si de sistem de stat dai de "dosarel" si tot felul de rahaturi pentru a nu te misca, pentru a nu merge mai departe pt a da faliment, pentru a pleca pana la urma si a fi dispus sa faci o munca de rahat intr-o alta tara dar sa fii mai respectat decat in tara ta. eu nu faceam parte din categoria bogatilor in Romania insa pot spune ca am avut o viata decenta. Ei bine si pentru mine a venit o zi in care din variate motive, mai mult personale decat profesionale sau legate de societate, poate ca aceste mici detalii care fac diferenta zi de zi, au contribuit si la decizia mea de a pleca din tara. asadar, o zic din experienta. intamplarea face sa am cunoscuti care au avut sanse profesionale mai mari in alte tari decat in cea natala si ma refer la toti cunoscutii mei medici in devenire. Mi se pare o bataie de joc salariul pe care il primeste un medic in Romania... Da si revenind, in 2014 cand credeam ca prin satelit baietii pot vedea chiar si maslina din farfuria mea si ma pot "asculta" oriunde se intampla ceva de genul asta: "Este absolut inimaginabil ca in anul 2014, dupa ce s-au investit milioane de euro in aceasta situatie de identificare a pacientilor, oamenilor accidentati, cu GPS, dupa 7 ore sa nu se stie, sa ii scoata doi padurari ca pe vremea lui Vlad Tepes."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum