Treceți la conținutul principal
Si da...uneori este nevoie sa pici, sa cazi ca sa te ridici... sa ai impulsul de a face ceva, de a te ridica... :) Zilele astea am fost mai mult guvernata de gandurile si mintea mea decat inainte si nu stiu exact cat de multe lucruri bune mi-a adus acest lucru. Drept urmare am inceput sa iau atitudine si am vazut din nou semnalele din jur... am deschis o carte fix la o pagina pe care am gasit urmatorul text: "Toate problemele tale asociate in general cu esecul sunt generate de teama si de indoiala, sentimente care arata ca esti inca guvernat de mintea ta. Aceasta a preluat controlul asupra ta, iar tu esti sclavul ei si victima gandurillor tale necontrolate"... Apoi din dorinta de a scapa de stres, de tensiune, am tot cautat sportul prin care sa mai elimin din negativitate si ... :)) poate ca nu total intamplator, astazi cand ma pregateam fara entuziasm sa alerg :)) , mi-am amintit de Yoga si am revenit la o veche iubire... 
Dupa trei zile in care am lucrat intens si se pare ca am adunat multe ganduri negative si multa energie negativa in mine am explodat, ceea ce e un lucru bun, sa scoti periodic afara tot ce nu iti convine, sa plingi - de ce nu :)), sa povestesti prietenilor, sa le faci capul mare persoanelor cele mai dragi are se uita la tine si asteapta sa le spui ce s-a intamplat cand tu de fapt vrei sa pari viteaz si nu spui nimic, ba chiar raspunzi cu "NIMIC"... ei bine mi-am recunoscut slabiciunea si nu imi pare rau pentru ca acum ma simt mai curata si mai usoara. Si imi doresc ca in locul gol, recent descoperit si eliberat sa aduc mai multa iubire :))) si ECHILIBRU :)
Va doresc sa aveti o Joi extraordinara!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum