Despre... imbatranire...Zilele acestea m-am tot uitat la acest proces dintr-un alt unghi... Imi cunosc bunica de multi ani, practic de cand am ajuns pe aceasta lume. Cand am deschis ochii pe ea, era deja pensionara...Chiar si asa a fost muuulti ani o femeie foarte puternica chiar daca nu mai era la prima tinerete, nici la a doua... Aveam prin casa tot felul de poze din tineretea ei si tot ce pot sa spun este ca era un soi de "modelina" din vremurile noastre :)), inalta, supla, sexi si poate ca de aceea imi este uneori imposibil sa cred ca ea este cea de acum. 83 de ani si nu la fel de in putere ca alta data si totusi: vrea sa traiasca. Are momente cand cedeaza si apoi parca ceva o intareste si iar lupta si nu se lasa si se adapteaza incet, incet chiar daca la prima strigare respinge noul, fie ca e vorba despre medicamente, scaun cu rotile, cadru, toate chestiile astea care de fapt fac tranzitia mai usoara catre batranete si neputinta, catre stadiul de asistat, pentru ca la asta se ajunge practic.
Si probabil ca oricat de senil esti, cand ai momente de luciditate, nu iti place sa constati ca nu poti face ceva fara ajutorul cuiva din jur. Dar la un moment dar, cedezi chiar si din acest punct de vedere si nu te mai opui si accepti ajutorul care ti se ofera... Insa pentru mine este trist uneori sa ii observ aceasta trecere, poate pentru ca stiu cum a fost si pentru ca am tot citit in diferite carti despre cum noi singuri ne "impunem" practic trecerea catre batranete (nu luam in calcul cazurile de boala severa etc)... Noi ne consideream batrani de la o anumita varsta, noi ne spunem ca nu mai putem face x lucru dupa o anumita varsta, ca nu mai purtam nu stiu ce haine de la o anumita varsta, noi ne limitam pe motiv de varsta, noi ne sarbatorim in fiecare an inca un an trecut (de la o anumita varsta, cand avem deja pe tort prefixul 4, capatam un zimbet usor amar pe fata) si tot asa...
Dar daca facem abstractie de varsta? si practic sa nu mai avem varsta? :)) si practic sa ne setam mental ca suntem ok si avem aceeasi varsta in fiecare zi si sa avem grija de trupul noastru, care are oricum capacitatea de a se vindeca...
Am intalnit acest unghi in carti, autori care duc o viata normala si plina de vitalitate desi, daca gandesc si ma exprim din punctul de vedere al varstei, sunt seniori...
Stiu ca topicul e mult mai generos si complex si ca aici intra factori precum calitatea vietii, efortul depus pe parcurul vietii, tipul de activitate, alimentatie, stress etc, dar daca am incepe sa gandim asa de mai devreme, poate ca la 90 de ani am merge pe munte cum vad aici multi batrani mergand si ne-am bucura de viata ca si cum am avea...CE MAI CONTEAZA CATI ani...:)
Pentru mine mama a fost un model anul acesta cand a avut inspiratia sa isi sarbatoreasca anul acesta frumoasa varsta de 26 de ani! DA! Invitatii au fost destul de amuzati insa pentru mine a fost un semn ca inca se simte tanara ;)
Iar eu am reluat numaratoarea :)) O iau de la zero din toate punctele de vedere!
Si probabil ca oricat de senil esti, cand ai momente de luciditate, nu iti place sa constati ca nu poti face ceva fara ajutorul cuiva din jur. Dar la un moment dar, cedezi chiar si din acest punct de vedere si nu te mai opui si accepti ajutorul care ti se ofera... Insa pentru mine este trist uneori sa ii observ aceasta trecere, poate pentru ca stiu cum a fost si pentru ca am tot citit in diferite carti despre cum noi singuri ne "impunem" practic trecerea catre batranete (nu luam in calcul cazurile de boala severa etc)... Noi ne consideream batrani de la o anumita varsta, noi ne spunem ca nu mai putem face x lucru dupa o anumita varsta, ca nu mai purtam nu stiu ce haine de la o anumita varsta, noi ne limitam pe motiv de varsta, noi ne sarbatorim in fiecare an inca un an trecut (de la o anumita varsta, cand avem deja pe tort prefixul 4, capatam un zimbet usor amar pe fata) si tot asa...
Dar daca facem abstractie de varsta? si practic sa nu mai avem varsta? :)) si practic sa ne setam mental ca suntem ok si avem aceeasi varsta in fiecare zi si sa avem grija de trupul noastru, care are oricum capacitatea de a se vindeca...
Am intalnit acest unghi in carti, autori care duc o viata normala si plina de vitalitate desi, daca gandesc si ma exprim din punctul de vedere al varstei, sunt seniori...
Stiu ca topicul e mult mai generos si complex si ca aici intra factori precum calitatea vietii, efortul depus pe parcurul vietii, tipul de activitate, alimentatie, stress etc, dar daca am incepe sa gandim asa de mai devreme, poate ca la 90 de ani am merge pe munte cum vad aici multi batrani mergand si ne-am bucura de viata ca si cum am avea...CE MAI CONTEAZA CATI ani...:)
Pentru mine mama a fost un model anul acesta cand a avut inspiratia sa isi sarbatoreasca anul acesta frumoasa varsta de 26 de ani! DA! Invitatii au fost destul de amuzati insa pentru mine a fost un semn ca inca se simte tanara ;)
Iar eu am reluat numaratoarea :)) O iau de la zero din toate punctele de vedere!
Comentarii