Treceți la conținutul principal

Calatori in viata altora

Ati avut vreodata sentimentul ca pur si simplu faceti calatorii pe parcursul vietii in vietile altora??! 
Va apar in viata tot felul de oameni, evident nu intamplator, si stati in viata lor, o luna, 3, 7, ani, zeci de ani si la un moment dat vine alt tren si mergeti in alta calatorie sau partenerul vostru pleaca in alta calatorie si poate pe moment nu intelegeti de ce...

Eu am avut acest sentiment de multe ori si daca revad filmul celor 27 de ani si cateva luni pare si mai evident. Pot spune ca am calatorit in multe locuri, poate prea multe pentru gustul unora... dar pana la urma am facut-o pe anii, timpul, sentimentele si banii mei :)) Am ajuns in tot felul de "locuri"... Unele mai calde, altele mai reci, unele mai pline de actiune, certuri, discoteci, petreceri si alcool, altele mai linistite, poate cu mai multa rutina si siguranta, unele scurte, de doar cateva zile, altele mai lungi, de cativa ani, unele poate mai monotone, altele poate prea vesele... 

Doar nu toate calatoriile sunt la fel, nu?:)) Poate ca asa e viata de fapt: o continua vacanta in care tot calatorim si din fiecare "tara" (aka suflet) ramanem cu ceva, un obicei, o mancare cu gust amar sau dulce, o rana, un accident, poate o vanataie, sau dimpotriva, ramanem cu muuulte suveniruri, masini, case, bijuterii si blanuri, sau poate fi o calatorie in care totul e super, ca intr-o excursie cu ghid, fara incidente, totul planificat riguros...  si sunteti in calatoria respectiva si astazi :D

Personal imi place aceasta idee si ma face sa accept mai usor ideea ca avem nevoie de aceste calatorii pentru a ne cunoaste pe noi insine in primul rand si pentru a afla care este "locul" potrivit pentru noi... Unde se opreste calatoria? Se opreste vreodata? Sau este a never ending journey...? :))) 

Cred ca am tot auzit oamenii vorbind despre vacante si am devenit melancolica, anul acesta vacantele mele fiind scurte si dese.. Cat despre "calatorii" pot spune ca ma aflu intr-un loc total nou, interesant, cu o bucatarie asemanatoare cu cea care mi se potriveste mie si divertisement pe gustul meu, cu clima temperata, poate usor umeda :)))...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum